Publicat în Dana Pătraşcu

un singur scop


Poate că nopțile prin care am trecut,
ploile din care m-am născut,
lacrimile pe care ieri le-am așternut
au fost puse-n drumul meu cu un scop.

un singur scop

Poate că acea prăpastie pe care o treceam, 
acele mâini pe care le-ntindeam
acele brațe pline cu petale pe care le sărutam 
au fost trimise-n visele mele cu un scop.

un singur scop

Poate că dorul cu care am fost testată,
speranța cu care am fost învățată,
harul cu care am fost binecuvântată
au fost parte din mine cu un scop.

un singur scop

De-aceea voi  iubi cu toată ființa,
voi uita ce-i suferința,
voi purta-n suflet credința
că totul s-a întâmplat cu un scop.

un singur scop
de a te avea drept răsplată acum.

Publicat în Dana Pătraşcu

Numai El


Dumnezeu îmi pune-n pană
daruri numai când iubesc,
Dumnezeu îmi stoarce-n cană
leacul sfânt, ca să zâmbesc.

Fără Dumnezeu nu-mi cântă
nicio mierlă, niciun cuc,
nicio floare nu mă-ncântă,
nici nu stau, nici nu mă duc.

Dumnezeu îmi dă putere
să-mi duc crucea grea... sau fină,
îmi aduce mângâiere
când rămân fără lumină. 

Fără  Dumnezeu mă doare
trupul, gândul și ... durerea,
fără Dumnezeu nu-i Soare,
El îmi e toată averea.

Dumnezeu a fost cel care
m-a-nvățat să merg, să zbor
să-ngrop lacrima-n uitare,
să nu mă topesc de dor. 

Fără Dumnezeu nici noaptea,
în vis, nu te-aș fi avut,
Dumnezeu a vrut ca moartea
să ne fie ca un scut.

Numai El m-a dus pe drumul
pe care-a știut mai bine,
a îndepărtat tot fumul
să pot ajunge la tine.

Publicat în Dana Pătraşcu

O simplă picătură


Nu sunt lacrima căzută
dintr-un ochi sau poate doi,
nici tăcerea absolută
dintr-un suflet rece - sloi.

Nu sunt versul prins în ace
dintr-o minte învățată,
nici ființa care zace
după ce a fost trădată.

Nu sunt raza de lumină
ce trece prin tot ce poate,
nici speranța cea divină
ce se naște peste noapte. 

Nu sunt șoapta cea pierdută
de-o inimă sfâșiată,
nici uitarea adormită
pe o pernă zdruncinată.

Nu sunt ploaia picurată
dintr-un soi de nor țâfnos,
nici femeie minunată
cu trup cald și luminos. 

Nu sunt eu când ești departe
din orice motiv minor,
sunt o filă dintr-o carte
strivită de-un aprig dor.

Nu sunt versul ce alină,
nici cel care te doboară,
sunt doar de iubire plină
iar tu ești a mea comoară.

Sunt o simplă picătură
ce-a-nghețat de dor cândva
în lumea plină de ură,
azi dansez în palma ta.

Sunt o lacrimă fierbinte
ce-a scris vers fără oprire,
te-a păstrat adânc în minte
chiar de nu ți-am dat de știre.

Sunt un strop plin de culoare
când în ochii tăi privesc,
mor, renasc și-ți sunt datoare
o viață să te iubesc!
Publicat în Dana Pătraşcu

de dorul tău


voi învăța să-mi croiesc drum prin stâncă, 
să-mi pun în plete dorul crunt de tine,
să te aduc, cum n-am făcut-o încă
decât în vise... va fi mult mai bine...

îmi voi croi o șoaptă din hârtie,
o voi picta cu chin, din călimară,
de dorul tău să scriu o poezie
pentru o viață - dulce din amară.

voi scrie doar cu stele căzătoare
să-mi fie versul mult mai luminat,
pentru că-ți sunt de când te știu datoare
să te iubesc intens, cu-adevărat.

vei înțelege-n versurile mele
de ce visam că n-ai plecat nicicând,
că lângă tine ceru-i plin de stele
și de iubire fiecare rând.








*_*
  
Publicat în Dana Pătraşcu

Un vers din vis


Vezi,
el mai mult ca niciodată
știe încă
ceea ce tu nu vei învăța
nicicând,
ceea ce tu
nu vei ajunge
să faci nici la vara care vine,
nici la cea care va urma după ea.

Vezi,
cum el se află încă
înaintea ta cu un kilometru?
când își mai dorește
un vers
reușește
să mă ridice
acolo sus pe umerii lui
să mă ajute
să-mi iau cerneală și să scriu
la lumina Lunii si a stelelor.

Vezi,
oricât de departe ar fi,
veșnic va fi aici
în inima mea
pentru că el știe
cum să mă transforme în vers
adunându-mă din pat,
șoptindu-mi cuvinte magice la urechi
ca să mă poată transforma în poezie.

Vezi
ce înseamnă
să știi să pătrunzi în visul
celui care te iubește?