Publicat în Dana Pătraşcu

Încorsetare


Cineva mi-a spus să-nlătur
Lacrima din calendar
Dorul aprig să împătur
Cu veninul crud și-amar…

Mi-a spus să distrug corsetul
Versurilor dulci și calde,
Să dezvălui alfabetul
Care-n flăcări să mă scalde.

Cineva cu multă carte
Așezată-n rafturi pline
De praf gros, microbi și moarte
Încerca să mă aline…

Îmi picta viața cu pana
Unui prim magician
Și-mi punea acid pe rana
Ce-o purtam an după an…

Îmi dicta cum să fac pasul
Cumpărând tot ce se poate,
Cum să-mi înec la mal vasul
După ce-am muncit pe coate.

Cineva… nu mai contează
Cine-a fost acel motiv
Care încă mai visează
La un zbor contemplativ.

Publicat în Dana Pătraşcu

Eu…


 

 

 

Eu sunt o lacrimă prin excelență,
Te-aud chiar dacă nu mă împietrești…
În lumea asta, dintr-o imprudență
Eu curg neîncetat… când mă citești.

Eu sunt un miez de nucă fără coajă,
În mine mă retrag din zori în zori,
Încât tu crezi că versul mi-e o vrajă
Nedezlegată… deși prin ea zbori.

Eu sunt un sloi de gheață fără vrere,
Nu m-am născut din buruieni și spini,
Iubirea mi-e imensa mea avere
Deși primesc în schimbul ei ciulini.

 

 

Publicat în Dana Pătraşcu

Mai mult vers decât mi se cuvine


M-am înțepat într-un vers
încercând să-mi șterg o lacrimă
ce se chinuia să nu se nască,
tremurând ca marea între țărmuri.

Catargul lui s-a înfipt
în buricul inelarului

Sângeram un poem
despletit,
dospit în flăcările dorului
de a-mi săruta degetele,
unul câte unul.

Lacrimile nu-mi mai curg simetrice,
ochii se întrec în metafore…,
care mai de care mai darnic,
care mai de care mai versificate.
unul lăcrimează vers alb,
celălalt rime bătătorite.

Ce s-ar fi întâmplat
dacă aș fi avut mai mulți ochi
decât mi se cuvine?

Cu ce fel de vers aș fi nins pagina vieții?

 

Publicat în Dana Pătraşcu

Cu Dumnezeu mână-n mână


Mulți cred că am mintea-n pantă,
că visez ca toți poeții,
că sunt foarte arogantă,
luptându-mă cu nămeții
de iubire și de dor…

Unii cred că-mi este teamă
adevărul să-l rostesc,
habar nu au cum mă cheamă,
pe care lume trăiesc,
nici cu ce aripă zbor.

Se-mbulzesc, să mă răsfețe,
la-nceput, pe limba lor,
însă au atâtea fețe…
încât aleg doar să zbor
în ciuda lichelelor.

Cu Dumnezeu mână-n mână,
n-am cum să mă rătăcesc,
printre nori, din stele-n lună,
pot oricând să despletesc
versul meu, răscolitor.

 

Publicat în Dana Pătraşcu

Declarație de avere


De aici, de unde frunza peste versul meu a nins
Şi-a-ncărcat această toamnă c-un covor din verde stins
Mă declar fără speranță, lacrimă din dor tăcut
Şi-mi pun viața sub călcâiul sufletului abătut.

De aici, de unde norii îmi sunt sprijin, așternut,
Vin cu inima curată s-aduc slova – conținut,
În șuvoi sau picurată, cum fac eu la asfințit,
Mă declar nenumărată printre cei ce v-au slujit.

De aici, din noaptea asta în care facem popas,
Mă sustrag cu-abilitate, într-o lume fără glas,
Mă declar nedefinită, fără dramă sau coşmar,
Venind cu iubirea-n suflet versul să vi-l dau în dar.