Dor de noi


Mi-e dor de mine,
cea care nu deschideam ochii
până nu îmi sărutai pleoapele,
cea care nu rosteam cuvântul
până nu îmi adorai silaba,
cea care nu expiram
până nu inspirai,
cea care nu plouam
până nu frigeai ca soarele în luna iulie,
luna nașterii tale,
și tremuram ca februa­rie,
luna nașterii noastre.

Mi-e dor de noi!
Niciodată nu ne vom pierde,
pentru că ne-am născut pentru noi.

Ridică-mă pe palma ta
și sărută-mi călcâiele
cum făceai de obicei…
Mi-e dor de mine,
cea care îți modela cuvintele,
le colora cu sufletul
așternându-l în versuri fără preţ.

Mi-e dor de mine…
sunt la șase ore distanţă de tine…
și totuși ne desparte

doar o picătură.

E stropul pe care-l voi bea

în această noapte în cinstea ta…

Acum pot zâmbi…
Eşti aici… în sufletul meu. Pe veci.

Reclame

Vreau să-ți scriu


 

 

 

 

Vreau să-ţi scriu
fără cerneală,
fără lacrimi sau peniță,
fără dor, fără culoare,
fără vis și suferință,
fără ploi torențiale,
fără cerul plin de nori,

vreau să-ţi scriu pe toamna asta
ce m-alungă spre ninsori,
și din frunza ruginită,
care m-a îngenunchiat,
vreau să-ţi împletesc speranțe,
și pe tot ce n-am visat.

Vreau să-ţi scriu despre tăcere,
despre chinuri și blestem,
despre Iad, despre durere,
vreau să-ţi picur, să te chem.

Vreau din bezna asta deasă
drumul pur să îl pășesc,
să te-ntorci din nou acasă,
vreau să-ţi spun că te iubesc!

Altă viaţă


 
 

 
te-aş tine în căuşul palmei mele
ca pe un fulg de nea pur şi fragil,
dar tu eşti înger coborât din stele
cu suflet cald şi zâmbet de copil.

pe buze te-aş purta o veşnicie
să nu grăiesc nicicând ce n-aş visa,
sub pleoape te-aş purta cu dibăcie
drumul spre soare să-mi poţi finisa.

te port în suflet ca pe o comoară
înviorată în aroma lunii,
versul meu curge-n lacrimi de vioară
dăruind altă viaţă pasiunii

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

Să-ţi aminteşti de îngeri


Ţi-am pus deoparte primăveri
din ierni năucitoare,
să-ţi aminteşti de mine ieri…,
mâine să-mi picuri soare.

Să-ţi aminteşti c-am investit
cum am ştiut mai bine
harul, pe care l-am primit,
să înmugurească-n tine.

Să-ţi aminteşti că n-am trecut
doar ca o adiere,
ci ţi-am lăsat ceva mai mult
decât o mângâiere.

Să-ţi clăteşti clipa îndurerată
în lacrimile mele,
să nu mă alungi niciodată,
te protejez din stele.

Să-ţi aminteşti că m-am născut
lăsând fără măsură
drumul iubirii-n absolut,
pe veci să porţi armură.

Ţi-am lăsat munca mea de-o viată
să-ţi limpezeşti privirea
să nu te rătăceşti prin ceaţă,
dorindu-ţi nemurirea.

Sfârşit de an, nu şi de veac


Eu nu-ţi voi spune c-ai greşit,
Nu mai am timp de-aşa ceva,
Dar dacă vei fi fericit
Nimeni nu te va judeca.

Totul a îngheţat de-acum
Chiar dacă nu ţi-am demonstrat
Nu are rost sa mă consum
Trăind fiindcă… n-am încetat.

Mă voi retrage într-un scrin
Cu multe amintiri ciudate,
Iubindu-te tot mai puţin
Sau tot mai mult, noapte de noapte.

Nimic nu-mi va topi iubirea,
Nimeni nu mi te poate lua,
Nici lacrima, nici fericirea
Nimeni nu-mi va evalua.

Iar dacă mâine voi afla
Ceea ce ieri puteai să-mi spui,
Din zborul tău nu înceta…
Punând dantelă cerului.

Mai bine spune-mi azi ce-ascunde
Sub geana nopţii, iarba deasă
Şi lasă-mă acolo unde
Mă simt exact la mine acasă.

Aşa a fost să fie


Poate exact aşa a fost sortit să fie,
poate că n-am murit dintr-o eroare
ci m-am născut să-ţi depăn, drept simbrie
pentru a ta iubire, vers din soare.

Poate că nopţile acelea infernale
în care nu lipeam deloc geană de geană,
n-am fost sortită, pe braţele tale
să regăsesc iubirea pământeană.

Poate că zorii-aceia înlăcrimaţi
ce mă strângeau, cu dorul lor, în chingi,
au fost rescrişi, ucişi, îndureraţi
şi-au renăscut doar ca tu să-i învingi.

Poate că într-adevăr e scrisă-n stele
iubirea ce-o păstrăm, triumfătoare,
veşnic aştern în versurile mele
pentru a ta iubire, vers din soare.

Mă iartă că te-aştept


Mă iartă că te-aştept de-o veşnicie
Să-mi săruţi cerul înstelat de dor,
Să-mi dăruieşti iubirea drept simbrie
Şi braţul cald, atât de-ocrotitor.

Mă iartă că-ndrăznesc să scutur norii
Pe malul marilor oceane verzi,
Mă iartă că te-aştept de cum vin zorii
Numai o clipă viaţa să-mi dezmierzi.

Mă iartă că-ţi ascund toată durerea
Ce-o port în piept ca pe un talisman,
Că ochii tăi îmi sunt toată averea
Cu care zbor peste orice ocean.