Poem fără tine


Tu nu ai auzit că
se poartă demachiantu-n buzunare?
Cangurii… trec pe stradă
fluierând a pagubă,
a pustiu,
și a vise coapte pe plită,
în țest,
la gura soarelui răsare.

Adorm din greșeală pe câmp
și înfloresc cu gândul la tine
și numai la tine,
din patru în patru clipe
de parcă sfertul academic
ar avea un an.

Mă trezești cu aceleași cuvinte
țintuite într-un șir de tăceri,
mângâindu-mă pe frunte
cu sufletu-ți cerșetor de vers.

Te iubesc la fel ca și ieri
când eram mai fragezi cu o viață,
mai limpezi cu un sărut
și mai goi cu un apus.

Un sfert de cer se cutremură de ciudă,
auzindu-mă.
Un altul se adapă cu lacrimile mele,
în timp ce se cultivă cel de-al trei-lea
cu semințele stelelor ce ne vor lumina
întregul.

Te iubesc, ca și când
nu mai am ce întinde pe pâine,
pe vers, pe întuneric, pe lumină,
să nu mă orbească și pe mine
amuțindu-mi viscolul zilelor
fără tine.

Te iubesc, cutremurându-mă de dor,
din zi până-n noapte,
și dintr-o noapte în cealaltă
pierzându-mă între pereții depărtărilor
mă strivesc sub gânduri
devenind poem.

Reclame

floare albă de nea


 

 
 
 

floare albă de nea
s
ă te-adun de-aş putea
în tăceri de mormânt
s
ă-mi arăţi cine sunt.

să te cern dintr-un nor
peste timp călător
lunecând abisal
cu un alb infernal.

floare albă de nea
spulberând dragostea
unui viscol s
ă-mi pui
dig de foc dorului.

să zideşti în pereţi
drum şoptit de n
ămeţi
cu aromă de stea
floare albă de nea…

 
să mă sting, să adun
ghiocei de sub tun
şi din patima mea
să mă smulgi, de-ai putea.
 
 

Nu călcaţi iarba-n picioare!


M-aş lungi pe iarba deasă
Să-mi recapăt alinarea,
Să mă simt din nou acasă,
Să nu mă strivească marea.
.
M-aş răzbuna pentru-o clipă
Lenevind în iarbă aiurea,
De rouă-aş face risipă
Până-ar înfrunzi pădurea.

Mi-aş întinde mâna dreaptă
Printre crengile de dud,
Devenind mai înţeleaptă,
Viscolul să nu-l aud.

Sunt atât de însetată,
Stelele le-aş răvăşi
Şi-n iarba înrourată
Liniştea mi-aş regăsi.

Stelele le-aş transforma
Într-o mie de comete
Şi din ele aş forma
Iarba care să mă îmbete.

Printre muguri plini de dor
M-aş topi de bucurie,
Pe vecie să măsor
Visul sfânt pe iarba vie.

M-aş lupta cu orice boare,
Cu orice viscol şi ger,
Nu călcaţi iarba-n picioare!
Vă implor, nu doar vă cer.