Publicat în Dana Pătraşcu

Ecou dantelat


”Te iubesc!” dar… parcă ți-am mai spus-o
de un milion de ori
sau de un infinit de râuri de cuvinte…
parcă sunt ecou,
un ecou ce-a uitat să-și pună tiv
dantelat cu lacrimi rupte din soare
și perle adunate din stele.

Te iubesc, chiar dacă
nu ni s-au încrucișat privirile
de un veac, un veac și mai bine,
mai bine pentru mine sau pentru cine?
pentru amândoi?

Numai așa ne vom regăsi,
risipindu-ne unul pe altul,
alinându-ne privirea pribeagă
o singură dată pe vis.

Te iubesc din adâncul râurilor de lacrimi
și munților de suspine
cu toată suflarea trupului însetat de tine
drumul nu va lua sfârșit
nici atunci când vom păși pe el
dezrobiți.

Reclame
Publicat în Dana Pătraşcu

Nu-i de ajuns


Am încercat seară de seară
să-mi îngrădesc gândul
cu cioburi de stele.
mi-au luat foc visele
și luminat nopțile.
.
Am hotărât să-mi  despletesc
visele pe umerii munților,
în timp ce zorii-mi pictau chipul tău
în iarba înrourată
catifelându-mi călcâiul.
.
Am depus la picioarele dorului
stânci, lacrimi și miere
de pe buzele încleștate
ale amintirilor în care domneai
numai tu, regele viselor mele.
.
Am sfâșiat apusul
cu ghearele înmuiate
în flăcările soarelui
și-am îngenunchiat înaintea lunii
ce urma să-și împartă visele
în frumoase și neîmplinite.
.
Am sperat că te voi uita,
m-am resemnat
știind că nu e de ajuns
să-i pui inimii ochelari
de soare la răsărit de lună.
.

Publicat în Dana Pătraşcu

Perfect


.
Am citit o carte
despre chipul perfect,
scrisă de un analfabet
care glăsuia
cuvinte fără sens,
fără miez,
fără ramuri şi
fără duh.
.
am citit-o numai aşa,
să dau paginile,
una câte una,
să le tocesc,
rotunjindu-i cifrele
care-i numerotau zilele
pe scoarţa copacului
din care fusese născută.
.
am citit-o numai
pentru că nimeni nu mai visa,
nimeni nu adormea cu o carte în mână,
nimeni nu mai rupea paginile unui roman
pentru a face cornete din hârtie bătrână.
.
toţi scriau cu palmele îngheţate
adunându-şi răsuflarea în căuşul lor
sperând că vor fi citiţi de orbi
şi înţeleşi de roboţi.
.
toţi visau că citesc
a goană nebună,
îndepărtând scoarţa de pe lacrimi,
desluşind adevăratul
chip perfecţionat de timp.

Publicat în Dana Pătraşcu

Răsărit de vis


Am strâns clipele
în căuşul palmei drepte,
le-am încălzit,
răsturnat în palma stângă
şi
le-am numărat.
 .
Erau toate.
Nu lipseai
decât tu.
 .
Erai între ele lipsind.
Am pus parfumul lor la macerat
şi le-am sărutat
ca pe un fir de iarbă
cu călcâiul plin de rouă.
 .
Lacrimile lor au început a striga
după tine,
erai acolo,
te simţeam, te ştiam cu toate ale mele,
dezlipeam clipele palmei stângi,
le lipeam pe cerul nostru pentru
a-mi lumina infinitul.
 .
Erai acolo, mă priveai cu depărtarea ta,
cu dorul,
tăcerea ta îngustă,
mă priveai cu dorinţele tale îmbibate de mine,
cu suprafaţa mărilor
şi adâncul munţilor,
cu leacul ăsta fără început şi sfârşit,
fără vătămare trupească
ci doar umbrind umbrele luminilor verzi.
 .
Soarbe-mi sufletul,
pune-mi-l la dospit,
îndulceşte-mi-l cu ochii tăi,
pune-i strop de sare din gurile rele.
 .
S-ar putea să fie îmbâcsit de dor
şi să crească sub podul palmei,
la gura fiorului,
sub lespezile nopţilor beteşugite
 .
Adună-ţi clipele în palmă,
în palma mea
sau a ta.
 .
Totuna.
 .
Suntem amândoi în clipele mele,
amândoi în clipele tale,
rezist
până în ziua când vom despleti
clipa supremă peste toată iarba lumii.
 .
Până când voi desluşi venirea
clipei avidă de căldura mâinilor mele.
 .
Îmi voi implora palmele să te atingă,
cerul să te lumineze,
drumul să te îndrume,
paşii să te poarte,
braţele să te cuprindă,
buzele să te dezmierde
 într-un răsărit de vis.
 .
Publicat în Dana Pătraşcu

Neînţeles descântec


Cum să-nţelegi poetul când el din jar mănâncă,
din jar se-adapă, zilnic, în flăcări se-ntregeşte,
din lacrima de lună el curge ca o stâncă…
cum să-nţelegi poetul, când plânge şi-nfloreşte?

Cum să-nţelegi poetul când lacrima lui arde
tot ce adună ura, tot ceea ce umbreşte,
visează dimineaţa în doruri miliarde,
cum să-nţelegi poetul când plânge şi zâmbeşte?

Cum să-nţelegi poemul când, n-ai citit poetul,
n-ai descifrat ideea istorisirii lui,
cum să-nţelegi iubirea când nu ştii alfabetul
înlăcrimat în piatră de pana dorului?

Cum să-nţelegi poetul când şoapta lui răcneşte
înveşmântată-n valuri de lespede tăcută
cum să-nţelegi poetul când moare şi zâmbeşte
iar sufletul îi cântă într-o necunoscută?

Neînţeles descântec cu lacrimi şlefuit,
poetul se citeşte când lumea se întreabă,
cum să-nţelegi poetul, când versul s-a sfârşit,
iar el se iscăleşte pe nori, ca pe-o podoabă.