miroase-a ghid metalic


 .
miroase-a frunze moarte
strivite sub călcâie,
a lapte smuls din pieptul
încrâncenat de dor,
a spaimă, a… departe,
bătrână, amăruie,
 miroase-a ghid metalic
făcând pe înţeleptul,
miroase-a toamnă pură,
cu lacrimi strânse-n nor…
 .
miroase-a despărţire
cu freamăt de izvor.
 .
a vânt ciudat, prielnic
alaiului de praf,
a roade aruncate în gura nimănui,
a hohote sticloase
îngenunchiate-n spini,
miroase-a destrămare,
a vers neînţeles…
 .
 miroase-a vorbe goale
şi n-are niciun sens.
 .
Reclame

Numai Lui Îi sunt datoare


Iată c-am avut dreptate,
n-aş mai fi avut cuvinte…
vorbele seci nu sunt fapte,
amintirea-i prea fierbinte…
.
Lacrimile n-au să spele
nicio urmă de trecut,
drumul meu e scris în stele
n-am pretins, nici n-am pierdut.
.
Sfaturi am în pod, o droaie
şi promisiuni de-altfel,
peste ele câte-o ploaie
spală-n grabă, fel de fel.
.
Mulţi au încercat să-mi schimbe
sufletul, cu vorbe-n vânt,
dar i-am trimis să se plimbe…
nu-s singură pe pământ.
.
Am un Dumnezeu, cu care
mă consult, şi mă mândresc,
numai Lui Îi sunt datoare
pentru tot ce dăruiesc.
.

Vorbe de dor


De-aş ştii să nu-ţi mai ascult glasul
şoptindu-mi dulce, te ador,
de-aş inventa în noapte ceasul
când nu voi suferi de dor,
.
Aş putea împleti cuvinte
fără de care să măsor,
dorinţa mea cea mai fierbinte,
de-a mă scălda-n vorbe de dor.
.
De-aş învăţa să-ţi pun sărutul
sub cap, când somnul nu-i uşor,
să nu mai sfâşii aşternutul
topindu-mă-n vorbe de dor.
.
Aş învăţa să-ţi strivesc clipa
pe buzele fripte de dor
şi aş îndepărta risipa,
şoptindu-ţi dulce, te ador!

Vorbe incolore


Rătăcesc de ceva zile
Printre nori, să înțeleg
Cum, căldura unei file
Mă ajută să aleg?!?

Cuvântul meu, cum rănește?
Este adevărul pur!
Nu ridică, nu strivește,
Nu privește împrejur…

Mai degrabă se ascunde
Sub cerneală şi condei,
Decât să lovească unde
Se pudrează cu mujdei.

Mai degrabă se transformă
Într-o apă curgătoare
Decât să adopte formă
De minciună-atrăgătoare.

Mai degrabă lăcrimează
Rugând Cerul să ignore
Ceea ce nu mai șochează,
Vorbe, vorbe incolore…

Cuvântul meu fierbe-n cupe
Nu se strecoară prin lavă,
Curge lin, nu se-ntrerupe
Să se îmbibe cu otravă.

 

Gelozia ta izbeşte


Toate stelele din cer le-aş da, să dezleg misterul,
Mi-aş da sufletul, să ştiu ce se ascunde sub gerul
Cu care m-ai împietrit de uimire-n astă seară,
De ce nu m-ai lămurit şi-ai făcut iar să mă doară?

Aş da noaptea care vine, aş da nopţile pe rând,
De mi-ai spune adevărul şi ceea ce-aveai de gând.
Fumul negru mă-nspăimântă, ceaţa crudă mă loveşte
Lacrimile-mi curg de-a valma, gelozia ta izbeşte.

Nu aş fi crezut vreodată să trăiesc aşa o seară,
E prea mult, o ştii prea bine, gelozia mă doboară.
Tu eşti totul pentru mine, n-am puterea să greşesc,
Nici acum nu ţi-ai dat seama cât de sincer te iubesc?

Slove artificiale


M-am jurat pe frunza verde
Lacrima că voi usca,
De-atunci nimeni nu mai crede
Că din vise pot muşca.

M-am jurat pe puii nopţii,
Când m-orbeau cu-a lor sclipire,
Că voi pune zăvor porţii
Dintre lacrimi şi iubire.

Mi-am jurat s-aleg în viaţă
Drumul cel mai înflorit,
Însă într-o dimineaţă
Ochii tăi m-au despietrit.

M-am jurat s-alung blândeţea
Din potirul plin cu tine,
Să-mi anihilez tristeţea
Care nu mi se cuvine.

Voi jura pe coala albă
Că voi transforma veninul,
Din clipe să-mi fac o salbă
Uitând lacrima, suspinul…

Buzunarele-mi sunt pline
De mărunt şi vorbe goale,
Dar nu cerşesc de la tine
Slove artificiale!

 

Lacrima nicicând nu oboseşte


S-a înnorat din nou şi-n astă seară,
Iluzii nici nu îmi mai fac, de mult,
Am obosit de fapt să mă mai doară
Norii ce simt şi ploaia ce ascult. 

Am obosit să-mi răcesc de pomană
Sufletu-n gheaţa pe care-o primesc,
Deşi neîncetat din el emană
Putere încă, încă mai zâmbesc.

Am obosit din nou în astă seară,
Probabil că pe nori voi adormi
În lacrima eternă şi amară,
Iar zorii-n şoapte mă vor înveli.

Am obosit pe jar să tot păşesc,
Mă gârbovesc sute de vorbe-n vânt,
Să nu le-aud, în lacrimi mă topesc
Şi-ncerc apoi să le sting în cuvânt.

Mi-e drumul greu deşi, păşesc spre casă,
Noaptea-i prea lungă, nu se mai sfârşeşte,
Am obosit, lacrima mă apasă
Şi curge lin, nicicând nu oboseşte.