Muzei mele



Sunt mângâierea ta de noapte bună
Și cântecul de leagăn cel șoptit,
Sunt alinarea clipei de furtună,
Ești sufletul pe care l-am iubit.

Sunt visul cald ce vrea să-ți dăruiască
Doar sentimentul sfânt, dumnezeiesc,
În orice clipă să îți dovedească,
Ești sufletul pe care îl iubesc!

Sunt versul ce te scaldă în iubire,
Ești muza mea de fiecare zi
Ce îmi aduce-n viaţă fericire,
Ești sufletul pe care-l voi iubi!

Sunt pagina pe care-aștern cuvinte,
Ești omul care mi le-nsuflețești,
Cu pași mărunți vom merge înainte
Spre culmi alpine, fiindcă mă iubești.

 

Reclame

Iubirea mea…


 

Iubirea mea… e-o poezie
Ce-adoarme norii în apus
Ce umple inima pustie
Când uiți tot ce aveai de spus.

Iubirea-i zbor fără aripă
Și zâmbetul necontrolat,
E primăvara într-o clipă
Și iarna ce s-a destrămat.

Iubirea-i fructul din livadă
Cules în luna lui Cuptor,
Din vise fără baricadă
Și ramuri îmbibate-n dor.

Iubirea-i strop curat de rouă
Născut din razele de stea,
Ce-au inundat o lună nouă
Dăruind ierbii dragostea.

Iubirea mea… nu-i doar o rimă
Deși, ești versul meu nescris
Ce-mi dă putere și lumină
Să sorb din lacrimi orice vis.

Iubirea… e o poezie
Citită până la sfârșit
În cântec surd de ciocârlie
Și-aripi de dor neprăbușit.

Purtându-ți dorul


 

Am privit în ochi iubirea
Ca pe-o divă grațioasă,
Într-o zi când nemurirea
Se târa ca o țestoasă.

I-am dat apă, să se spele
Pe-obrazul catifelat
Și-am pornit-o printre stele
Cu gândul cel mai curat.

Am privit în ochi iubirea
Într-o zi cu nori și ploi,
Se născuse nemurirea
Pe-obrazul filelor sloi.

I-am dat aer să respire,
Curcubeu să înflorească,
I-am dat șoapta de iubire
Balsamul să-i folosească.

Am privit în ochi iubirea
Ca pe-un zeu, neputincioasă,
Se născuse din clădirea
Stelelor pe bolta joasă.

I-am dat visul nepătat
Născut în zori fără ceaţă,
Și cerul ce ne-a scăldat
Lacrimile de pe faţă.

Am privit în ochi iubirea,
Cerului să-i redau zborul
Și-am capturat fericirea
Sub aripi, purtându-ți dorul.

Pauza de viaţă


Lasă-mă, seară de seară
Să-mi iau pauza de viaţă
Ca și când, ultima oară
Am sorbit, de dimineață
Dintr-o cană cu suspine
Plină până la refuz,
Lasă-mă, să fiu cu mine,
Chiar dac-am să fac abuz.

Lasă-mă, să-mi caut vina
De a nu te înțelege,
De a-mi iubi rădăcina
Fără să încalc vreo lege
Din cele încovoiate
Și îndreptate cu patos,
Lasă-mă, să n-am dreptate
Stând pe norul meu pufos.

Lasă-mă să-mi spăl tristețea
În picături de iubire,
Să-mi înlătur bătrânețea
În a mea dumnezeire.
Să-mi fac așternut pe norii
Pe care mi-i construiesc,
Criticii și cititorii,
Cu sufletul, să-mi hrănesc.

Lasă-mă, s-aștern zadarnic
Pe file, chiar slove moarte,
Dacă ești viteaz și harnic,
De poți merge mai departe
Fără să te-agăți de spinii
Gerului ce ne-înconjoară,
Să emit doar ciudățenii,
Lasă-mă, seară de seară.