Înger târziu


Înger târziu,
venit în noapte
pe malul lacrimilor mele,
răzbind prin friguri
şi pustiu,
mă împingi spre stele.

M-aduni din ghearele durerii
pe geană-mi pui
frânturi de vis
mă porţi pe pieptul primăverii
din interzis.

Aroma clipelor răscoapte
pe alei îmi împleteşti,
dărâmi zid dintre vis şi fapte
prin ger să mă iubeşti.

Reclame

Zidit în al meu nume


 

 

Ardeam ca flăcările vii, în taină,
Strângând la pieptul obosit lumina
Ce-mi pătrundea misterios prin haină,
Cu dorul nemilos, ca ghilotina.
.

Mă strecuram cu lacrimile nopţii,
Înveşmântată ades în vise reci
Ce-mi sfâşiau sufletul ars, cu colţii,
Să rătăcesc aiurea, pe poteci.

Am adunat cuvintele răzleţe,
Ce mi le azvârleai din când în când,
Să-mi întreţină cu-aceeaşi nobleţe
Flacăra neştirbită prinsă-n gând.

Am aşternut dorinţele, de-a valma
Sau cum m-am priceput şi eu mai bine,
Lacrimile-mi ardeau adesea palma
Deşi, păreau atât de cristaline.

Cu tălpile crăpate-am străbătut,
Şi zi şi noapte stânca nemiloasă,
Ca o furnică-n lanţuri m-am zbătut
Şi m-am rugat să te întorci acasă.

Nici nu mai ştiu când ai plecat în lume,
Nici nu mai ştiu, de fapt, dac-ai plecat
Sau ai rămas, zidit în al meu nume,
Un curcubeu de dor catifelat.

 

 

 

 

Din vina mea


Alerg printre cuvinte,
Mă împiedic, mă ridic,
Aştern ce-mi vine-n minte
Sau tac rostind nimic.

Tac, să m-audă luna
Cu stelele-argintii,
Decât să pun minciuna
În dreptul inimii.

Alerg printre cuvinte,
Mă împiedic şi răcnesc
Din albele veştminte,
Setea să-mi potolesc.

Beau umezind privirea
Dintr-un izvor firav
Ce-mi susură iubirea
Pe-un munte demn şi grav.

Alerg printre cuvinte
Să mă pot înălţa
La fel ca înainte
De a mă pronunţa.

Iert lespezile care
M-au strivit fără glas,
Mi-au smuls lacrimi amare
La fiecare pas.

Alerg printre cuvinte
Să-l găsesc pe-acel care
S-ajungă-n oseminte,
Ca o rază de soare.

Îmbălsămată-n vină
Mă pierd în sunet vid,
Voiam, din rădăcină,
Să trec de orice zid.

Să-l îndulcesc cu miere,
Din pieptu-mi să culegi
Cuvântul care-ţi cere
Numai să mă-nţelegi.

Alerg printre cuvinte
De-o viaţă, şi n-am parte
Să păşesc înainte,
Cratima mă desparte.

Deschid dicţionarul
Ca pe o carte sfântă,
Să-ndepărtez coşmarul
Ce-n lacrimă cuvântă.

Nu mi-am găsit cuvântul
Să mă fac înţeleasă,
Din vina mea, şi vântul
Şi ceaţa-i aşa deasă.

Pedeapsă fără de păcat


Cu gheare crude de-ntrebare
Simt timpul cum mă înconjoară,
Eu n-am motiv să-mi cer iertare,
Dar neîncrederea doboară.
.
Mă-ntreb cât pot să fiu de dură?!?
Mă-ntreb cât pot să te iubesc?!?
Când vei ieşi de sub armură
Voi reuşi iar să zâmbesc?
.
Timpul se scurg-ncet şi bine
Clipa nu pot să o zidesc,
Nici n-am încredere în mine,
Nu ştiu cu ce-am să mai gândesc…
.
Furtuna-mi stă înfiptă-n minte,
Mă doare… arde… mult prea tare
Deşi te iubesc ca ‘nainte,
Eu n-am motiv să-mi cer iertare.
.
Mi-e teamă, dragul meu, mi-e frică
Să nu strivesc clipa de zid,
Iar zidul rece nu-mi explică
Aroma aceasta de perfid…
.
Am obosit să port pe glezne
Vinovăţii închipuite,
Din dragoste… am iertat lesne,
Totuşi îmi stăruie în minte…
.
Ce timpuri de rebut trăim!!!
Eu… ca pe vremuri te iubesc!!!
De-abia aştept să ne-ntâlnim
 Dar lacrimile podidesc…
.
Mă cred doar norii mei pufoşi,
 Ei ştiu ce-ascund sub pardesiu,
Cum să-ntreb ochii tăi frumoşi
Ce văd? Deşert, abur, pustiu???
.
Am obosit să port pe tâmple
Pedeapsă fără de păcat,
Vreau să ştiu ce-o să se întâmple?!?
Nimic nu mi-ai clarificat!
.
M-am săturat să calc pe zgură,
Sufletu-n mine-i ars de mult,
Sunt doar o simplă picătură
Ce scrie şi vreau să te-ascult!

N-am să mă-nclin minciunii


 

N-am să mă-nclin nicicând
La fumurile tale,
Eu am trăit luptând
Cu lacrimile-n zale.

Eu nu aștept să-mi pice
Para cea mălăiață,
Jucând în gând popice
Cu o bilă de gheaţă.

N-am ce invidia
Din scara-ți aurită,
Nu pot aprecia
Lenea desăvârșită.

Eu am pășit prin jar
Oricât mi-a fost de greu,
N-am trăit în zadar
Cum o faci tu, mereu.

N-am să mă-nclin minciunii
Poleită de tine,
Am simțul rațiunii
Sculptat atent și bine.

Eu nu mă-nclin vreodată
În fața unui zid,
Eu iubesc lumea toată
Dar, nu stimez un vid.

N-am să mă plec coroanei
Mânjită de-a ta frunte,
Visând viaţa reginei
Într-un palat din munte.

Eu am privit iubirea
În ochii ei cei verzi
Și-am gustat fericirea,
Chiar dacă nu ne crezi.

N-am să mă-nclin dreptății
Ce-o decretezi mereu,
Am simțul calității
La bine și la greu.

Eu nu-mi îmbrac ființa
În straie diavolești
Slăvindu-mi neputința
În care tu domnești.

N-am sa mă-nclin dorinței
De-a mă citi vreodată,
Pierzând pacea credinței
Sub bolta mea-nstelată.

Eu am dragoste pură
De dat și de primit,
Sunt cât o picătură
Dar, nu vreau să-ți permit.

N-am să decad din dreptul
De a-mi slăvi iubirea,
Chiar de-mi oferi tu sceptrul,
El îmi dă fericirea.

Eu luminez ca luna
La pieptul lui, vibrând,
Îmi pune-n zori cununa
Pe culmi de nori, dansând.