Printre trecători

Fă-mă Doamne-o stea polară
Să zâmbesc mereu
Când nu-mi e viaţa amară.
Să cad când mi-e greu.

Să am parte de lumină
Fără să orbesc,
Să fiu muritor cu vină,
Zâmbind să iubesc.

Lacrima de fericire
Să nu mă cuprindă,
Mai bine să am iubire
Până sus la grindă.

Fă-mă Doamne-un vis pe geană
Să m-ascund în zori,
Când tristeţile mă cheamă
Printre trecători.

Zidit în al meu nume

 

 

Ardeam ca flăcările vii, în taină,
Strângând la pieptul obosit lumina
Ce-mi pătrundea misterios prin haină,
Cu dorul nemilos, ca ghilotina.

.

Mă strecuram cu lacrimile nopţii,
Înveşmântată ades în vise reci
Ce-mi sfâşiau sufletul ars, cu colţii,
Să rătăcesc aiurea, pe poteci.

Am adunat cuvintele răzleţe,
Ce mi le azvârleai din când în când,
Să-mi întreţină cu-aceeaşi nobleţe
Flacăra neştirbită prinsă-n gând.

Am aşternut dorinţele, de-a valma
Sau cum m-am priceput şi eu mai bine,
Lacrimile-mi ardeau adesea palma
Deşi, păreau atât de cristaline.

Cu tălpile crăpate-am străbătut,
Şi zi şi noapte stânca nemiloasă,
Ca o furnică-n lanţuri m-am zbătut
Şi m-am rugat să te întorci acasă.

Nici nu mai ştiu când ai plecat în lume,
Nici nu mai ştiu, de fapt, dac-ai plecat
Sau ai rămas, zidit în al meu nume,
Un curcubeu de dor catifelat.

 

 

 

 

Iresponsabilitate

Mă doare prezentul că nu-l iei în seamă,
Din lipsă de ceasuri sau pierderi de vreme,
Amarnic mă arde, că-ţi spun cum mă cheamă,
Iar tu-mi pui pe umeri ciudate probleme.

Atârnă rucsacul prea plin, cu trădare,
Cu setea nebună de-a fi ce nu eşti,
Mă arde lumina din bezna ce n-are
Buton de oprire…, tablou de poveşti.

Privesc cum înlături mândria şi fala,
Să nu se aleagă din ele nimic,
Nu-ţi pasă de mâine, îmi refuzi migala,
De pe ai mei umeri, îmi strigi: „eşti prea mic!”

Eu? Udat-am o floare, văzut-au cu toţi,
Tu-mi pui stele-n traistă, închizi cu fermoar,
Mă inviți la cină atât cât mai poţi,
Să-ţi depăn o șoaptă rostită-n zadar.

În bezna prea clară, tu nu vezi tortura,
Doar Cerul mai poate ceva să mai schimbe,
Iubirea curată se stinge sub ura
Ce nu încetează prin noi să se plimbe.

Ne împingem spre vârfuri să punem pe pâine
Un cer rupt de stele, pierdut în venin,
Să punem la plată furtuna de mâine
Şi-n caz de incendiu, paharul cu vin.

Trezirea se lasă de mult aşteptată,
Se-nchide o pleoapă pe când te strecori
S-ajungi sus pe locuri, cum n-ai fost vreodată
Deşi-s trepte multe…, tocite-n culori.

Eu primeam o floare, tu o desenezi,
Să-i soarbă parfumul ai tăi descendenți,
Mai am curcubeul ce vrei să-l pătezi,
Cu el mă feresc de iluștri absenți.

Paşte Fericit!

 

Ouşoare, cozonaci,

Pască şi lumina vie

Pentru voi, prieteni dragi

Sufletul să vi-l mângăie!

Un vin roşu şi-o dorinţă,

Cu toţi sănătoşi să fim,

În suflet s-avem credinţă,

Pe Dumnezeu să-l slăvim!

Aici n-a murit iubirea

 

 

 

I-am scris soarelui o notă
S-o recite când adoarme,
Când va pune redingotă
Nopţilor fără de arme.

I-am spus totul verde-n faţă,
Nimic nu mă mai reţine,
Nici măcar de dimineaţă
Când fură vise divine.

Nu se aştepta, desigur,
La a mea seninătate,
Am vrut numai să-l asigur
Că n-are mereu dreptate.

M-a privit o clipă-n grabă,
Încruntat ca şi-altădată
Apoi şi-a văzut de treabă
Luminând lumea cealaltă.

Într-o seară, printre creste
L-am zărit cum îmi citea
Sufletul, ca pe-o poveste
Ce emană dragostea.

S-a ascuns de după dealuri
Punând nopţilor candoare,
Stropi de suflet curg în valuri
Numai dintr-o lumânare.

Nu-i nevoie de furtună
Pentru-a crea omenirea,
Strop cu strop aici se-adună,
Unde n-a murit iubirea.

Pâlpâie în continuare
Flacăra iubirii sfinte,
Când voi pleca la culcare,
Luminez printre morminte.

Iar dacă din întâmplare
Strada îmi vei lumina,
Nu uita că eşti o floare
Ce-mi alină pagina.