Publicat în Dana Pătraşcu

Resemnare


Am vrut să-ți scriu ceva cât o scânteie
Dar am sclipit o clipă și-am uitat,
M-am tot gândit, dar n-am nicio idee
Ce-am vrut să-ți spun, deși e-adevărat.

Am vrut să-ți spun că lumea se sfârșește
Dar aș minți, și-ar fi mare păcat,
Că sufletul meu nu te mai dorește,
Nici asta nu-i deloc adevărat.

Am vrut să-ți spun o vorbă, numai una,
Nu am avut cui să i-o mai rostesc,
Tu știi prea bine că urăsc minciuna
Și doar cu tine pot să mai zâmbesc.

Am vrut să-ți spun c-am devenit scânteie
Că te-am ascuns în zorii următori,
Dar vezi tu, eu nu am nicio idee
De voi putea să trag atâtea sfori.

Nu am prea multe pile-n catedrale,
Nici printre doctori nu m-am infiltrat,
Ei sunt prea sus, eu curg mereu la vale,
Cu sufletul, de lacrimi, amputat.

Am vrut să-ți spun două cuvinte parcă
Dar ți le-am repetat de mii de ori,
Încât acum sunt singură pe-o barcă,
O lacrimă zvântată de culori.

De ce mi-aș pierde timpul cu istorii
Care de care mai ieșite din comun
Când orice-aș face, nu te dau uitării,
Doar – te aștept – … atât voiam să-ți spun.

 

Publicat în Dana Pătraşcu

Înţepător


 

 

 

 

Mă înţeapă inima,
de fapt ceea ce a mai rămas din ea,
și sufletul îmi colindă
printre frunzele rugite,
crengile abătute,
sau cam așa ceva… 

 

nu mai știu ce zbor,
nu mai zbor colindând,
nu mă mai abat printre crengi,
ruginesc ca și fierul lăsat la îndemâna
inimilor sfâșiate.

 

Înțeapă ceva,
nu mai știu ce,
poate că sunt doar o părere
de rău.
Sau poate că nu.
Poate că doar atât a mai rămas din mine.
Un ac.

 

 

 

 

 

Publicat în Dana Pătraşcu

Scrisoarea mea pentru Moș Crăciun


Moș Crăciune te-aș ruga
de ai timp, din partea mea
să treci pe la cei sărmani,
să le urezi ,,La mulți ani!”,
pace, multă sănătate,
pâine, apă și dreptate!
Cer senin și calde seri,
flori de crin și primăveri
parfumate cu iubire
și cu multă fericire! 

 

Celor ce n-au loc de mine,
lângă felia de pâine,
să le pui și-o prăjitură
să li se topească-n gură
exact când mă vor lovi…
Moșule, nu-i gârbovi
că de asta se ocupă
viaţa, le va pune-n cupă
câte-un strop de apă chioară,
spune-le viaţă ușoară,
fericire, sănătate
și iubire cât încape!
Să fie din partea mea…
și… mai du-le și-o cafea.

 

Celor care m-au lovit,
de zeci de ori, m-au mințit,
crezându-mă fără minte…
Moșule, să iei aminte
ce le transmiți de la mine…
eu le doresc numai bine,
limuzine, sărbători,
fericire, pace, flori,
toate câte au visat,
să primească,… îndesat
să le fie buzunarul,
să nu cunoască amarul,
să le urezi sănătate
și… două minciuni sfruntate.
Care-s alea? Moș Crăciun,
Tu, care ești așa bun,
spune-le că-n ger cumplit
darul mi s-a-nzâpezit.

 

Celorlalți să le urezi
ceea ce nici tu nu crezi
că cineva și-ar dori…
Iubire… nu pentru-o zi
ci pentru o viață-ntreagă…!
Sigur o porți în desagă,
de aceea nu-nflorește
și tot omul se rănește
în loc sufletul să-și ţeasă
numai cu iubire-aleasă!
Iar în anul care vine
zile de iubire pline
să aibă tot muritorul,
nimeni să nu ducă dorul
pe care-l adăpostesc…
Moș Crăciune-ţi mulțumesc!

 

 

 

 

Publicat în Dana Pătraşcu

Înger de zăpadă


Îmi e așa de teamă iarna,
totul e de-o singură culoare,
lacrimile-mi sunt identice,
amintirile-s incolore,
urmele pașilor tăi… albesc.

Nu e nevoie să deschid umbrela,
mă pot ascunde de stele,
îmbrăcată în dorul tău,
undeva, oriunde, totul e alb,
iar eu ning…

Ning cu poeme,
cu crengi de brad, cu ceață și ger,
cu colinde, cu singurătate…
cu șoapte pierdute-n zadar,
suspinând,
implorând culoare
ning cu nămeți vineți de frig.

Ning
brodând bulgări de zăpadă
la poarta iernii
care mă înspăimântă.

Deszăpezirea
nu o poți face decât tu,
îngerul meu de zăpadă.
Ninge-mă!

Publicat în Dana Pătraşcu

La picioarele lacrimilor


Spune-mi că vei fi aici când
voi împrumuta în grabă
aripile porumbeilor,
când voi împleti amintirile de ieri
cu cele de mâine și
mă voi topi la pieptul tău
ca un vis.

Spune-mi că n-ai să mă lași
pradă zorilor înghețați,
strivită de singurătate,
înjosită de șinele căilor ferate.

Spune-mi că vom avea
zborul nostru,
scena noastră,
lacrimile noastre
verzi și albe.

Spune-mi că
nu e timpul pierdut,
că mâine
îmi vei descrie zilele
și nopțile care vor urma.

Spune-mi că noi
vom aduce la mal
tot ceea ce s-a rătăcit în larg,
toate iubirile pierdute,
toate lacrimile care-au condimentat
marea și oceanul,
toate stelele care s-au sinucis
aruncându-se în mare
ca mine la picioarele lacrimilor.

Minte-mă pentru prima
și ultima dată,
așa cum eu te mint mereu
că te voi uita,
cândva!

Publicat în Dana Pătraşcu

Ochii lui


Sunt verzi,
vă spun cu mâinile pe suflet,
cu mâinile pe soare
și pe cer…

sunt verzi
ca iarba-nrourată-n cântec,
în leagăn de splendoare
și mister.

sunt verzi
așa cum n-am putut găsi
în  lumea asta plină
de-ntuneric

sunt verzi,
exact așa cum nu-i poți părăsi
când ei ți-au dat lumină,
pic cu pic.

sunt verzi,
așa cum n-am să pot descrie
în vis de dragoste
multicolor.

sunt verzi,
vă jur, dar hărăziți doar mie
o simplă pacoste,
ce îi ador.

Publicat în Dana Pătraşcu

Vise, volum de versuri al poetei Dorina Rodu


Azi am primit o carte, prin poștă. O carte pline de vise,  vise finisate de un suflet de înger, așternute de mâna unui înger, cu mult suflet, multă migală și iubire. O așteptam de ceva timp, dar… voi știți foarte bine cum se fac transporturile în țara noastră, nu e cazul să deviem de la subiect. Ei bine, am luat cartea de la poștă, am anunțat scriitoarea că am primit-o și…
Cel mai bine mă pot cufunda în brațele filelor unor cărți atunci când călătoresc cu metroul, așa că am coborât în pasaj cu cartea deschisă. Am călătorit doisprezece stații, dus-întors, timp în care am savurat fiecare vers, fiecare poem, pagină… din scoarță în scoarță, cum s-ar spune.  Citeam, citeam și simțeam cum aripile îmi cresc, una câte una, cum mă înconjurau sute, mii, milioane de fluturi, care-mi sărutau sufletul și trupul, ușor, foarte ușor, (contra trenului care urla cu groaza vitezei), un dans pe care numai noi, cei îndrăgostiși de poezie, și fluturii, îl cunoaștem, un dans divin pe care-l puteți trăi citind volumul de poeme ”Vise”, al poetei Dorina Rodu. Razele soarelui răzbeau prin tunelul metroului care se grăbea să ajungă la destinație, să ducă sutele de călători la casele lor, sau cine știe unde… însă toți acei călători care îmi erau alături, mulți cufundați în telefoane, nu vor știi niciodată că eu i-am perceput pe toți niște fluturi albi-albaștri.
Citind cartea domnișoarei Rodu Dorina, chipul îmi zâmbea, sufletul îmi dansa, fluturii îmi observau zâmbetul care îmi înflorise pe chip. Nu mai călătoream într-un tren plin de roboți absorbiți de facebook. Făceam dragoste cu versul deschis, cu inima dansând de fericire că iubirea încă nu a dispărut, că versul se mai scrie încă. Zburdam într-o lume care ne vrea fără suflet. O lume rece ca iarna siberiană. Suntem oameni, iubim, zâmbim, dansăm, respirăm, visăm… încă visăm… Opriți-vă din lehamitea spre care alergați! Opriți-vă din orbire! Iubiți! Suspinați de dor! Mângâiați sufletul cu o petală de trandafir, o aripă de fluture sau cu un fulg de păpădie. Asta am simțit eu citind cartea poetei Dorina Rodu. Citiți-o și voi, nu veți regreta, vă asigur!
Țin să-i mulțumesc pentru seara asta de vis! Dumnezeu să te binecuvânteze, pui de român cu suflet eminescian!