Ne mor poeții, Doamne, rămânem mai orfani, împietrim fără lacrimi, de dor, de prea mulți ani, culegi pentru-a ta glastră tot ce-aveam mai de soi să îți recite-n Ceruri... Fie-ți milă de noi!!! Ne iei ce-avem mai vrednic, mai bun și mai curat să rătăcim prin ceață mai orbi ca niciodat', îți faci în Ceruri scenă pe care vrei s-aduni sufletele curate, oamenii cei mai buni... Ne lași aici neghina și glodul cel uscat să ne luptăm cu moartea și viața la pătrat, ne iei toți trandafirii, crinii imperiali și-n urmă lași ciulinii și domnii ireali. Îndură-Te Mărite, de noi, neputincioșii, Iartă-ne, ai iar milă de noi prea păcătoșii, ne dăruie iubire, ne dăruie răbdare să putem înțelege cu toți cât ești de mare.
Noi, cei ce dăruim fără vreo plată
Noi nu avem saloane în spitale, noi nu avem nici somn, nici loc de veci, noi împletim cuvântul în spirale și-l transformăm în șoapta din ghiveci. Noi nu avem la căpătâi lumină, Dumnezeu ne-a aprins stelele toate să luminăm, prin vers, din rădăcină în veci de veci, atât cât se mai poate. Noi dăm culoare în adânc de mină, dăm viață, glas, iubire și-alinare oricărui gând născut fără lumină și azvârlit în ocna fără soare. Noi ne-am născut cu harul prins sub geană, am reciclat tăcerile profunde, am adunat cuvintele în cană și-am adăpat cu ele lumi plăpânde. Noi, cei ce dăruim fără vreo plată celor care inspiră vers din zori, cei care adunăm iubirea toată într-un poem cu care poți să zbori, Noi vom trăi atât cât ne veți ține aprinși, în noapte, să mai strălucim șoptind un vers ales dintr-o mulțime de dimineți, pentru că vă iubim.
Drum fără bariere
Sunt noapte, uneori, deși nu-s genul, când șoaptele încep a se-năspri, iar visul pleacă către zori cu trenul, fără să-ntreb unde se va opri. Sunt clipă grea nescrisă-n calendare când veșnicia joacă la barbut tot ce-a crezut că încă mă mai doare, tot ce s-a irosit când m-am născut. Sunt vis de plumb din frageda-mi pruncie, când lacrimile mi s-au irosit, s-au transformat în veșnica simbrie, deși a noapte nu mi-a mirosit. Sunt primăvară blândă și senină atunci când totul picură firesc și îmi iau visele din rădăcină să le sărut, îmbrățișez și le iubesc. Ele să înflorească peste noapte și-n zori să-mi pună zâmbetul pe perne, să-mi dăruiască cele mai dulci șoapte născute din iubirile eterne. Să-mi împletesc din ele o năframă pe care să o port la piept mereu, să uit că ești, c-ai fost numai o dramă care m-a vrut, doar când nu mi-a fost greu. Să-mi împletesc drum fără bariere, așa cum Dumnezeu m-a îndemnat, s-am cer senin, fără gânduri mizere, și să trăiesc demn și adevărat.
O senină dimineață
Nu ți-am fost de ajuns, nici tie, nici altuia, dar nu-i nimic, Dumnezeu îmi va da simbrie pentru tot, nu știu cum să-ți zic... E dureros să crezi iubirea o floare de mărgăritar și să descoperi amăgirea ascunsă într-un buzunar. Să pleci la drum sperând că totul de astăzi va fi minunat și între timp să dai cu cotul la absolut tot ce-am visat... Nu ți-am fost de ajuns, nici ție, nici altora, sunt prea firavă, te îmbrăcam în poezie, sinceră, dulce și suavă. N-am avut mască de fecioară, nici cizme pline de noroi, ți-am făcut clipa mai ușoară sperând că vom răzbi prin ploi. Doar lupu-și schimbă părul iute, năravul însă niciodată, nu ți-am fost de ajuns, vrei sute, eu sunt doar inimă curată. E plină lumea de belele și de tăciuni miraculosi, versul meu zboară pân' la stele citit de oameni inimoși. Nu ți-am fost îndeajuns de bună? Și-ai vrea să plâng întreaga viață? Nu mă cunoști, după furtună sunt o senină dimineață. Iar dacă Dumnezeu, drăguțul are un alt plan pentru mine, consider că tu ai fost puțul plin cu venin, și-mi va fi bine.
Robotică
Te voi iubi-n această noapte Cum nu ai fi crezut că pot, Pe spuma nopților de lapte Cu o putere de robot. Te voi iubi fără oprire Ca un izvor de frunza verde, Să-ți răsplătesc a ta iubire Exact în ora ce se pierde. Exact așa cum cere noaptea C-o oră-n minus pentru tot, Îți voi reda doar libertatea Și-a ta iubire... de robot.
