E ziua ta, Mărite Doamne, iar eu, o slugă cu-al tău har,
nu ți-am mai scris de multă vreme, azi m-am uitat în calendar
și-am luat o pană și-o hârtie să-ți împletesc scrisoare-n zori,
să-ți mulțumesc cum ți se cade că m-ai trecut printre ninsori.
E ziua ta, Mărite Doamne, ziua în care te-ai născut,
și în genunchi îmi cer iertare, smerit, că nu te-am cunoscut,
n-am reușit nici până azi opera-ntreagă să-ți citesc,
deși de când mă știu pe lume, în versul tău mă rătăcesc.
E ziua ta, Mărite Doamne, e ziua-n care strălucești
mai mult decât orice pe lume, în suflete ne dăinuiești.
Al tău Luceafăr ne conduce, oricât de greu ne-ar fi, Mărite,
tu ai știut c-avem o cruce și-un neam cu multe minți umbrite.
E ziua ta, Mărite Doamne, și-ți mulțumesc c-ai fost și ești,
că ne-ai lăsat atâtea diamante, că ne-ai iubit și ne iubești,
deși mulți dintre noi te-ngoapă de multă vreme-n debara,
îți scriu cu mâinile pe suflet: Să ne trăiești, Măria Ta!