Am visat că erai


Visam că ai intrat pe ușă,
Așa cum faci de obicei,
M-ai răstignit, fără mănușă,
Fără ciorapi, în ochii tăi.

M-ai îmbrăcat în primăvară,
Din stele rochie mi-ai cioplit,
Să mă iubești… până pe seară
Sau poate… până la sfârșit.

Visam că ai ieșit din ape
Și sufletul mi-ai încălzit
Încât nimic nu mai încape,
Nici măcar visul nesfârșit.

M-ai luat pe brațele-amândouă
Și m-ai purtat ca pe-un sărut
O viață-ntreagă, poate două,
Sau poate… până la început.

Un fir de soare


mai vreau un fir de soare
să-mi mângâie ființa,
să mă cufund în mare,
să-i depăn suferința.

mai vreau un strop de vară
să mă înece-n cânt,
departe sunt de ţară
dar nu și de cuvânt.

mai vreau să-mi clătesc geana
în valurile mării,
să pun nisip în cana
fierbinte-a împăcării.

să uit c-am fost lovită
de lași și ipocriți,
nu vreau să fiu slăvită,
vreau să trăiesc, voi știți?

Pe linia vieții


Păzeam ușa clipelor,
întredeschisă,
am țuguiat buzele și-am intrat
pe sub ea
cu un zâmbet.

.

Soneria mi-a astupat urechile
cu frunzele toamnei ce urma
să vină din rărunchiurile
verilor sfrijite, crăpate.

Pragul s-a încăpățânat
să adoarmă
și-a lăsat miezul nopții
să se strecoare
din căușul palmei
pe linia vieții.

Un singur fir de ață
se mai roagă de cer
să lase stelele exact în același loc,
să mă păzească.

Curcubeu triunghiular


Am cunoscut odată
un pui de mohair,
pufos și cald la suflet,
dulce… ca un copil
în pragul dimineții,
când razele prind viață.

Când lacrima se pierde-n
roșu de catifea,
când versul meu ajunge
pân’la inimi zdrobite.

Când visul se îngână
cu geana libertății,
când pășeam mână-n mână
topind urmele gheții…

Am întâlnit mireasma
ploilor de sărut
pe vise, gând, pe struguri,
pe nalbe și cuvânt.

Nicicând n-am priceput
de ce și-a pus tăcerea
în gheara nopții crude
și-a dezrobit durerea.

De ce nu mă aude
cum curg,
și mă deșiră ca pe un
curcubeu triunghiular,
se miră de ce sunt eu… și eu
mă strecor printre rânduri
să-i împletesc speranțe…

Un pui dospit de vreme
sub aripa aprinsă,
de la un timp se teme,
crezându-mă învinsă,
c-aș putea într-o doară
trupul să i-l deșir…

Timpu-n lacrimi măsoară
clipele de delir
și slova-mi neînțeleasă
de puii tricotaţi
din lână deșirată…

Treziţi-vă curați
și vrednici de iubire,
treziți-vă-n pruncie
când ura-i invalidă
faceți economie
de lacrima toridă…!

Când ploaia nu atinge


Sunt clipe când ploaia sărută fereastra,
cea care odată-ţi privea chipul pur,
sunt clipe când versul adoarme în glastra
ce-mi fură seninul de jur împrejur.

Istorii pierdute pe frunza iubirii
din care rugina mai murmură-n van
sub norii albaştrii sortiţi nemuririi,
poeme pierdute în larg de ocean.

Sunt seri când absenţa iubirii mă arde,
când flăcări de dor mă cuprind neîncetat
sub stropii de ploaie ce cad miliarde
pe sufletul fraged şi însingurat.

Păşesc fără vrere pe străzi pustiite
durerea mă poartă dansând prin destin,
îmi eşti pe vecie în suflet şi-n minte
deşi mor de-a pururi, zâmbind mai puţin.

Sunt umbre născute din ploaia trecută
pe care doar noi fericiţi le-am distinge,
această legendă oglinda sărută,
sunt clipe când ploaia nu mă mai atinge.

O felie din noi


Am distribuit lumii
o felie din noi,
s-o disece,
măsoare,
umezească-n lacrima dimineții,
usuce cu ultimul fior,
s-o îndulcească în bătăile
inimilor însetate de dragoste.

Am știrbit așteptările
celor ce nu pot
mișca un pai.

Am trimis o scrisoare deschisă
la suflet spre inimile
care mai recunosc
iubirea de departe.

De acum ne vor cunoaște,
recunoaște,
mira și răsfoi paginile
una câte una.

O altă virgulă se așează ușor
peste netezimea filei.
Versul s-a împiedicat
de o șoaptă rostită cu nesaț.

Dezgrop ziua de mâine
să-ți pot arăta
zorii sidefii.

Simt migala ta pe umeri,
căldura șoaptelor tale
îmi sărută ceafa
a mulțumire.

Trăiesc.

Pamflet de plictiseală


Toată vara aștept ploaia
De caniculă să-mi scape
Sufletul, și vâlvătaia
De lene, s-o stingă-n ape.

Toamna vine prea grăbită
Peste noi cu ploi și vânt.
Ce mă fac, nu-s pregătită
Decât de somn și de cânt.

Fulgi de nea răzleți ne-ngheaţă
Nasul și picioarele,
Asta nu mai este viață,
Dacă nu văd soarele…

Floricele, muguri mici…
Toate-au invadat câmpia…
Primăvară…vin’ aici
Să ne salvezi România…

Dorm cuprins de-o mahmureală
Care nu se mai sfârșește,
Îmi place să fiu de fală
De aceea… dorm regește…