Poate că…


Poate c-a venit timpul să-ţi pun stele
La poarta nopților ce ne-a desprins
Poate c-aţâţia ani printre zăbrele
Mi-ai hrănit sufletul, de dor aprins.

Poate c-a venit timpul să te-acopăr
Cu lespezi albe, să pășesc spre zori,
Să-mi caut aripi și să mă descopăr
La poarta timpului, printre ninsori.

Poate că este timpul să mă scutur
De șoapta și sărutul nopților suave,
Să mă îmbrac în lacrimă de flutur,
Să-ţi pun iubirea-ntre coperți concave.

Vers liliachiu


Uneori noaptea mă bate pe umăr,
lunecând la picioarele mele,
implorându-mi iertarea,
te aduce,
dar nu te poate păstra,
să mai pot fi eu,
așa cum eram
în brațele tale.

Uneori ziua se agață de stele
despletindu-mi în mii de șoapte
clipele,
sărutate pe toate părțile,
adormite pe picior
de vers liliachiu.

E târziu,
clipa-mi aţipește în palmă,
capul mi se adună cu trupul tău,
sufletul înspăimântat
urlă a pustiu…

E devreme să te uit,
nici măcar nu meriți uitarea,
nici măcar.

E târziu,
vreau să știu
cât pustiu
pot să fiu,
când târziu,
stau și scriu,
auriu…
și-ţi descriu
timpuriu
vers de dor sidefiu.

Păreri agonisite


14233269_10202080995663433_1035037067185500703_n

Ce crede lumea despre mine
Nimic nu-mi e mai neînsemnat,
Decât păreri agonisite
De suflete care-au clacat.

Ce crede lumea colorată
Despre o lacrimă de nor?
Puțin îmi pasă! Sunt ciudată
Fiindcă iubesc același zbor.

Iubesc cuvântul spus din suflet
Și cel șoptit, și cel timid,
Iubesc să mă transform în cântec
Când mersul mi-este invalid .

Poem din șoapte sărutate



Am reușit să scriu poem
Din geana unei dimineți,
Să mă dezbrac de-al tău blestem
Să-i dau o șansă noii vieți.

N-a fost ușor deloc să-ţi dau
Stropi de iubire zi de zi,
În schimbul lor tăceri să iau
Și să aștept mereu să vii.

Să te ador, cum numai tu
În lume poți fi adorat
Să le rostesc veșnicul NU,
Să mă-ntorc de unde-am plecat.

N-a fost ușor oricât am vrut
Să pășesc demn spre-alei de vis,
Să o iau de la început,
Să uit ce-am fost și ce ai zis.

Am reușit să scriu poem
În pragu-acestei dimineți,
De-acum nicicând n-am să te chem,
Ești ploaia celeilalte vieți.

De-acum seninul s-a prescris,
Toți norii s-au îndepărtat,
Un nou poem în zori am scris,
Din șoapte ce m-au sărutat.

Probabil că de mâine


De-ai știi ce greu îmi e să zbor spre lună,
Cum am făcut-o numai noi… cândva,
De-ai știi cum mă întorc, ca o nebună,
După un pas, fac doi în urma mea.
De-ai știi… cum toți mă urcă sus pe creste,
Doar eu cobor, cu gândul că greșesc,
Că între noi n-a fost doar o poveste,
Ci-un munte de poeme… și zâmbesc…
Zâmbesc înlăcrimând această coală,
Probabil că de mâine voi muri,
Sau mă voi vindeca de a ta boală
Ce-o port aici, în locul inimii.

Rătăcire


Nici nu mai știu de-i noapte sau lumină,
Miroase-a iarnă sau a strugur copt
Nici nu mai știu de când mustesc a vină,
A soare-nsiropat în ora opt…

Adorm cu gândul strâns în buzunarul
În care te adăpostesc de-un timp
Să nu confund alintul cu coșmarul
Numărând șoaptele iubirii în Olimp

Nici nu mai știu de când dospesc în iarbă
Un vers din care zorii să-mi vibreze
Ca și vioara, modelând sub barbă
Crâmpei de dor, sufletul să-mi valseze.

Nici nu mai știu de-i bine sau doar este,
Așa cum nu mai știu nici cine sunt,
Nici dacă noi vom scrie o poveste
Sau doar ne vom lăsa purtați de vânt…

 

Fără plată


Aș vrea să te găsesc,
să nu te caut,
să-mi fi balsam,
să-mi fi fior de vers,
să-ţi împletesc
istorisind din flaut
câte un gram
din micul univers …

Aș vrea să fiu
ce n-am fost niciodată,
să nu mai știu
de mine mai nimic,
să mă grăbesc
cu inima curată,
să șlefuiesc
din sufletul meu mic.

Să nu cer plată
pentru nicio formă,
să nu pretind
vreo pernă pentru vis,
să am cerneală-n pană,
fără normă,
să scriu tot drumul,
să mă nasc citind.