Publicat în Dana Pătraşcu

Iubire veșnică


Lupt cu laptele și mierea să-ndulcesc al vieții chin,
nopțile-mi răpesc puterea de-a mă feri de venin,
lupt cu lacrima pe buze să-mi gust stropii reci de ploi,
dar descopăr că lumina s-a topit în amândoi.

Lupt cu mine și cu zborul care mi-a fost destinat,
descopăr că revolverul spre tâmpla mea-i înclinat.
Lupt cu pașii lumii noastre să-mi descopăr viitorul,
trecutul mă urmărește pătând cu noroi covorul.

Lupt cu teama de-ntuneric și cu spaima de lumini
îngrozindu-mă la gândul c-am să mor printre străini,
c-am să dăruiesc iubire celor ce n-o înțeleg
și-am să primesc la răscruce drumul care să-l aleg…

Lupt cu tot ce mă-nconjoară să-mi pot câștiga menirea,
iarna asta mă-nspăimântă, îmi distruge răstignirea.
Lupii urlă-n haine albe cât îi țin vreascurile,
ploaia curge-n lacrimi dalbe pe toate geamurile…

Lupt cu strada cea pustie să-i despletesc trecătorii,
fiindcă nu a fost să fie lacrimă-n urma ninsorii,
nici crăiese-n strai bezmetic rătăcind din văi în munți,
doar oceane de durere pentru cei ce plâng desculți.

Lupt cu șoaptele pe ramuri și cu rădăcina-n păr
să-mi pun mofturile-n hamuri, viața într-un adevăr,
să m-obișnuiesc cu gândul că oricât îmi e de greu
totdeauna-am fost iubită și voi fi de Dumnezeu.

Publicat în Dana Pătraşcu

Șapte ani… într-un cuvânt


Șapte zile, șapte nopţi,
Șapte struguri albi și copţi,
Șapte vesele silabe,
Șapte moși și șapte babe,

Șapte pași spre fericire,
Șapte ani, ani de iubire…
Șapte ani se împlinesc
De când scriu și te iubesc…

De când ochii ți-am zărit
Și în ei m-am rătăcit.
De atunci încerc mereu
Să răzbesc pe drumul greu,

Să te pun la încolțit,
Să-mi spun că ai luat sfârșit
Dar cu cât mă zbat mai greu
Mă topesc în dorul tău.

Încerc să te pun deoparte,
Ca pe o filă de carte
Pe care am răscitit-o,
Deși nu am răsfoit-o…

Să te-mpătur într-un scrin
Dar întâlnesc doar venin.
Tu ești totul, ești culoare,
Raza mea verde de soare…

Tu ești tot ce am mai sfânt
Și mai drag pe-acest pământ.
Restul… peste generatii,
Sunt doar niște… imitații.

Toți ar vrea să mă iubească
Dar n-au credință cerească
Și iubire cum ai tu,
Să-mi dezgheţe sufletu’

Din noi și-a noastră ființă
Trecută prin suferință
Fără de asemănare,
S-au născut raze de soare…

Mii de versuri au prins viață,
Noaptea a redat speranță,
Zorii au pictat voios
Chipul tău cel luminos.

Stropi de vers dictat în noapte,
Oricât ai fost de departe
Sau de-aproape, n-a contat…
Ne-am iubit, nu ne-am uitat.

Acum ne-am maturizat,
Șapte ani te-am așteptat,
Și-ncă te voi aştepta,
Doar tu mă poți accepta.

Doar tu mă poți împlini,
Ani la rând, noapte și zi,
Versul meu, în el te poartă…
Nu-i poveste… asta-i artă.

Doar tu ești cel ce m-adună,
Risipești, ridici la lună
Și mă cobori pe pământ…
Eşti totul… într-un cuvânt.

 

 

 

 

 

Publicat în Dana Pătraşcu

De la mine la noi



De la imensul „a plăcea”
Pân’ la infimul „te iubesc”
E cât de la un fulg de nea
La întreg globul pământesc.

De la iubirea ce-o trăiești
Până la cea adevărată,
E drumul care ți-l croiești
Dar nu-l vei păși niciodată.

De la iubirea ce-o pretinzi
Până la cea pe care-o simți,
Doar dacă mâinile întinzi,
Sufletul nu ai cum să-mi minți!

 

 
 
 
 
 
 
Publicat în Dana Pătraşcu

Nopți de granit


Aștept să mi se facă seară,
Să-mi scutur ochii de necaz,
Să mă adormi pe prag de vară
Sărutând râul din obraz…

Mi-aș pune zborul pe hârtie
Adăugându-i fulgi de cer,
Nimeni pe lume să nu știe
Ce-nseamnă lacrimă și ger.

Mi-aș pune lacrima pe soare
Să mă ascund sub curcubeu,
Să vă rămân pe veci datoare
Cu versul de la Dumnezeu…

Aștept să mi se facă iarnă
De sub nopți dure de granit
Lumina să mi se discearnă
Din trupul ars în jar mocnit.

 

Publicat în Dana Pătraşcu

Dacă…


Dac-aș știi că tot ce mișcă
Este numai al meu gând
Că zăpada e din frișcă
Și lumină suspinând.

Dac-aș știi că noaptea pune
Bir pe sufletul rănit
Și din gândurile bune
Ia doar ceea ce-am simțit.

Dac-aș știi că lumea asta
Este singurul defect,
Iar eu stropul gri din vasta
Legătură spre perfect.

Dac-aș știi că-ți iau lumina
Și ți-o pun la macerat
Aș știi care-mi este vina
Și-aș visa că te-am furat.

Dac-aș știi ce va aduce
Ceasul care va veni
Aș bea lacrima cea dulce
Pentru a mă înzdrăveni.

Publicat în Dana Pătraşcu

Justițiară


Sentința se suspendă,
discursul s-a sfârșit…
Răsfoiesc o agendă
din care am ieșit.

Izbesc în geamandură
cu valul fără rost
să par o picătură
din care n-am mai fost.

Mă lepăd de noianul
de lacrimi și arginți,
desferecând cadranul
care m-a scos din minți.

Mă simt o picătură
de vers neînțeles,
alegând o armură
din care nu mai ies.

Îmi pun pe iarna crudă
miraj de primăveri,
nimeni să nu-mi audă
tăcerile de ieri.

Îmi pui o floare-n glastră,
o binecuvântare,
pentru iubirea noastră
cea fără de hotare.

Am tot ce vreau cu tine,
izbândă și temei,
din lacrima ce vine
acum din ochii mei.

Sărutul tău alină
dureri nepieritoare,
ochii tăi dau lumină,
inima ta-mi dă soare.

Sentința se suspendă
discursul a-ncetat,
lacrima i-a amendă
un sărut deșucheat.

Publicat în Dana Pătraşcu

Dezbracă-mă…


4slw4jquolz1

Îmbracă-mă în versuri dezlânate
punându-mă pe primul loc,
să-ți fiu metafora din toate
rimele arse fără foc.

Șoptește-mi la ureche vers mirific
din strofa care-ți place mai puțin,
din sute de stejari să-ți identific
sărutul crunt, să simt că-ți aparțin.

Rostește-mi zorii fără calendare
și roua verilor de sub călcâi,
să uit de tot ce arde, tot ce doare
să-ți împletesc din șoapte verzi… ”rămâi!”

Dezbracă-mă apoi de rima simplă
și de metafora fără surâs,
să-ți despletesc săruturi vii pe tâmplă
să luăm toate lacrimile-n râs.