Eu…

 

 

 

Eu sunt o lacrimă prin excelență,
Te-aud chiar dacă nu mă împietrești…
În lumea asta, dintr-o imprudență
Eu curg neîncetat… când mă citești.

Eu sunt un miez de nucă fără coajă,
În mine mă retrag din zori în zori,
Încât tu crezi că versul mi-e o vrajă
Nedezlegată… deși prin ea zbori.

Eu sunt un sloi de gheață fără vrere,
Nu m-am născut din buruieni și spini,
Iubirea mi-e imensa mea avere
Deși primesc în schimbul ei ciulini.

 

 

Îmi eşti

.

Te port, tu lanţ de vise neclintite

ca pe-o comoară vie, fără preţ,

ca pe-o pedeapsă ce nu-mi mai admite

nici lacrimă, nici zâmbet, nici dispreţ.

.

Te port în suflet ca pe o speranţă,

ca pe o strofă încrustată-n stâncă,

ca pe-un ecou născut în concordanţă

cu taina lumii, nerostită încă.

 .

Te port ca pe-o meteahnă fără seamăn,

ca un balsam, prin mine, dăinuieşti,

nu am cu ce, iubire, să te-aseamăn,

îmi eşti izvor de vers, mă împlineşti.

 .

Te port ca pe o haină de durere,

ca pe un scut în arşiţă şi dor,

ca pe o viaţă plină-ntre himere,

îmi eşti destinul cutremurător.

.

Contur

Am pus sub noapte perna ferecată
cu stele, înroşită la refuz,
mi-am făcut rondul, alb, ca altădată
şi mi-am permis să fac, de vise verzi, abuz.

*
Am tălmăcit, sub stânci, o lume rece
în care să m-adăpostesc, de lut, cândva,
atunci când piatra prin izvor va trece
şi ochii tăi mă vor elibera.

*

Nu voi mai știi pe care drum să caut
izvoarele bătute de pietriş,
nu pot lăsa să plângă, un alt flaut
pe umeri goi, avizi de tine, clipocind pieziş.

*

Cu luna am făcut contract pe viaţă,
să-mi dăruiască, fără drept de-apel,
un fir de stea, zdrobit, uitat de gheaţă,
să-l tai felii, cercel după cercel.

*

Cu soarele nu mă mai joc de-o vreme,
nici el nu vrea să-mi lase cerul sur,
cu nori răzleţi, dansând fără probleme,
să te aştept, să-mi dai din nou contur.

*

Între zâmbet şi lacrimă

Între lacrimă şi zâmbet

pun iubirea la încercare.

.

Lângă arşiţa din suflet

o aşez, ca pe-o ninsoare

care s-a născut odată

cu venirea primăverii,

a anunţat lumea toată

c-am ales unda tăcerii,

şi-am plecat, plecat departe

printre norii zgomotoşi

să-i ascult râvnind în noapte

despletind vise, sfioşi.

.

Lupii zbiară-a îndestulare,

lacrimile s-au oprit

între steaua căzătoare

şi-o pală de infinit.

.

Nu-mi mai fug ochii spre zare,

poemul râvneşte-o rimă,

pune-mă la încercare

între zâmbet şi lacrimă.

.

Dintr-o cupă-n alta

Plimbând iubirea dintr-o cupă-n alta
mestecenii devin tot mai curaţi,
mă bate gândul să-mi populez balta
cu nuferi goi, ca să mă judecaţi.

Să mă strecor prin nopţile confuze
să adorm în palma fără niciun rost,
să mă trezesc o lacrimă pe buze,
să-ţi sărut cerul nopţi fără adăpost.