Publicat în Dana Pătraşcu

Sunt tot la fel


Azi nu mai plâng deşi, oglinda-mi strigă
cu glasul ei de val, lovind sarcastic:
„eşti galbenă, precum o mămăligă,
cu aer şters de vis ciudat, năprasnic!”

Nici nu mai curg, cum o făceam odată,
m-atrag doar florile-n tăcerea lor,
pe faţă-mi dau cu rouă… e curată,
dar cerul plânge, plânge lin… de dor.

Azi nu mai strig, de strigăte sunt plină,
şi de tăceri, de-asemeni, înlemnesc,
mi-e cerul nins cu vreascuri de lumină
şi însetat de stele ce zâmbesc.

Nici nu mai ştiu de ce-am iubit cu totul,
nici nu mai ştiu de ce-aş mai încerca
să mai iubesc, la fel, să-mi caut locul,
când drumul meu de mult se bifurca.

Ieri mă-ntrebam de ce-ai plecat din lume,
azi te-nţeleg deşi nu te aprob,
mâine joc teatru, râd şi gust din glume…
sunt tot la fel… sunt al iubirii rob.

 

Anunțuri
Publicat în Dana Pătraşcu

Aroma de venin


Nu te atinge de verdeaţă
în ierni s-o iroseşti,
mai bine rătăceşte-n ceaţă
fără să o loveşti.

Mai bine lasă-mă sub scutul
ce mi l-am construit
decât să-mi otrăveşti trecutul
cu stele netezit.

Nu săruta genele nopţii
triumfător visând,
descătuşând lacătul porţii
pe care-o smulgi, valsând.

Mai bine pune-mi ger pe glezne
şi-n ochi parfum de spin,
decât să-ţi descifrez prea lesne
aroma de venin.

Publicat în Dana Pătraşcu

Niciun lup din lupii stânii


Lup flămând urlând a ploaie
noaptea veşnică dezbină,
lacrimi albe, curg… şiroaie
urlă codru-a rădăcină

din adânca-i ignoranţă
luna-şi taie o felie,
o trimite în vacanţă
pentru steaua arămie.

vântul şuiera bezmetic
fluturându-şi coastele,
gerul smulge asimetric
fluturii, lacrimile…

nopţi de zgură mohorâtă
retezând orice scânteie
peste lacrima căzută
dintr-un suflet de femeie.

lună…, veşnică şi crudă…,
niciun lup nu e în stare
să-ţi zărească geana udă
de atâta nepăsare.

niciun lup din lupii stânii
n-a putut să-mi soarbă gheaţa,
zadarnic i-am dat furtunii
tinereţea, moartea, viaţa…

Publicat în Dana Pătraşcu

Nu mai vreau să ştiu


ţi-am simţit urma pe zid,
stă brodată-n două zale,
versul plânge insipid,
timp pierdut în seri banale.

mă izbeşte peste geană
câte-o dâră de lumină,
brodată ca o năframă
ce-n sărutul tău se-anină.

printre degetele tale
şi-au săpat loc sângeriu
ale nopţilor petale,
dar eu nu mai vreau să ştiu.

Publicat în Dana Pătraşcu

La masa noastră


La masa noastră totu-i ca acasă,
Nimic din ce ştiai nu s-a schimbat,
La masa noastră sunt cea mai frumoasă,
Mai fericită, cu adevărat.
.
La masa noastră viaţa străluceşte
Iubirea are aer delicat,
La masa noastră sufletu-mi zâmbeşte
Şi-s fericită cu adevărat.
.
La masa noastră norii-aduc culoare
Cu aripile veşnic argintii
Vrând să-i explice lumii muritoare
Ce-nseamnă fericirea de-a iubi.
.
La masa noastră nu a plâns vioara,
Nici lăutarii nu s-au perindat,
Privirile ne-au străpuns inimioara,
Nebuni să ne iubim, neîncetat.
.
Publicat în Dana Pătraşcu

Iubire nesfârşită


Cine mi-o fi pus pe plete
Năzuinţa împietrită,
Sufletul să mi-l îmbete
Cu iubire nesfârşită?

Cine mi-o fi pus sub pernă
Ochii tăi ca frunza-n vânt,
Fericirea mea eternă
Tălmăcită-ntr-un cuvânt?

Paşii tăi, pe ţărmul mării,
Cine i-o fi presărat?
Lespezile depărtării
Cine le-a cutreierat?

Cine mi-o fi pus pe gene
Lacrima nestingherită,
Dorul care-mi curge-alene
Şi iubirea nesfârşită?