Publicat în Dana Pătraşcu

Trezește-mă la viață!


Și azi mi-e dor de tine,
parcă mai mult ca ieri…
Oare mi se cuvine
atât de multe seri
cu lacrimi fără număr
și fără de senin… ?
atâta ger și zloată
și-atâta dor și chin?

Am înțeles că mie
așa mi-a fost destinul,
Galben – de păpădie,
Verde – precum pelinul,
Roșu – ca marea-n valuri
când a rescris destine
triumfătoare-n hamuri…
Oare mi se cuvine?

Mi se cuvine dorul
ce-l port cu-atâta jale
în piept, și nu-mi iau zborul…
Oare ce-mi stă în cale?
De ce n-am dimineață
zorii să mă aline?
Trezește-mă la viață!
Și azi mi-e dor de tine!

 

 

 

 

Anunțuri
Publicat în Dana Pătraşcu

Paralelism


 

 

 

Nici nu-mi mai pasă
de stațiile rămase
de lumina care s-a stins
la capătul tunelului,
de fluieratul trenului,
de vagoanele goale,
de călătorii torturați
de țipetele roților,,
roțile alea ce luptă…
fără oprire…
nu le auzi?

Ele înving timpul,
îl calcă în picioare,
îl strivesc pe șinele alea înghețate,

ca pe o amintire
pe care nu am unde să o ascund
și o privesc lipită de buza roții…
o împing, se duce… dar,
se întoarce imediat…

nu-mi mai pasă
de becul pe care
vrei să-l schimbi
cu o rază de soare…
sau stea…

nu mai contează,
oricum vom rămâne
striviți de șinele căilor ferate,
timpul nu va cădea perpendicular,
ci secerat de dor.

 

 

Publicat în Dana Pătraşcu

Mai mult vers decât mi se cuvine


M-am înțepat într-un vers
încercând să-mi șterg o lacrimă
ce se chinuia să nu se nască,
tremurând ca marea între țărmuri.

Catargul lui s-a înfipt
în buricul inelarului

Sângeram un poem
despletit,
dospit în flăcările dorului
de a-mi săruta degetele,
unul câte unul.

Lacrimile nu-mi mai curg simetrice,
ochii se întrec în metafore…,
care mai de care mai darnic,
care mai de care mai versificate.
unul lăcrimează vers alb,
celălalt rime bătătorite.

Ce s-ar fi întâmplat
dacă aș fi avut mai mulți ochi
decât mi se cuvine?

Cu ce fel de vers aș fi nins pagina vieții?

 

Publicat în Dana Pătraşcu

Înger de zăpadă


Îmi e așa de teamă iarna,
totul e de-o singură culoare,
lacrimile-mi sunt identice,
amintirile-s incolore,
urmele pașilor tăi… albesc.

Nu e nevoie să deschid umbrela,
mă pot ascunde de stele,
îmbrăcată în dorul tău,
undeva, oriunde, totul e alb,
iar eu ning…

Ning cu poeme,
cu crengi de brad, cu ceață și ger,
cu colinde, cu singurătate…
cu șoapte pierdute-n zadar,
suspinând,
implorând culoare
ning cu nămeți vineți de frig.

Ning
brodând bulgări de zăpadă
la poarta iernii
care mă înspăimântă.

Deszăpezirea
nu o poți face decât tu,
îngerul meu de zăpadă.
Ninge-mă!

Publicat în Dana Pătraşcu

Poem crunt


Am vrut să-ți scriu pe frunte, dimineața,
când șoapta ta-mi sădea în trup fiori
când soarele-mi cerea să-ți dărui viața
deși ți-am dat-o de mai multe ori.

nici nu mai știu cu ce se-nvinge lumea
cu ce se-ngână nopțile, pe rând,
din ce se naște vidul sau mulțimea,
știu doar atât, ești viu în al meu gând.

Am vrut să-ți scriu pe pletele albastre
când marea înceta să mă sărute,
pe firul de nisip căzut din astre,
să luminez zdrobind nopțile mute.

nici nu mai știu de când te-ascult în mine
silabisind tăcerile pustii
și mă ascund de tot ce se cuvine
să nu m-auzi cum te aștept să vii.

Am vrut să-mi șterg iluziile toate
de praful vremilor nepământești,
să-ți scriu din lacrimile-asimilate
poemul crunt în care dăinuiești.

nici nu mai știu unde mi-am pus cuvântul,
sub piatra rece să nu istovească,
dar am zidit pe stele jurământul
să te iubesc cu patimă cerească

Publicat în Dana Pătraşcu

încă-o toamnă pierdută


Sub frunzele toamnei aceste
am strâns o cunună de dor,
o lacrimă caldă, o veste
şi-o aripă frântă în zbor.
 .
Am smuls buruieni şi pedepse
din trunchiuri de patimă grea,
mi-am ars în cenuşă averse
de lacrimi cu tentă de stea.
 .
Rămân încă-o toamnă pierdută
sub ceaţa şi norii plăpânzi,
în lacrima verii cusută
în doruri să nu mă inunzi.
Publicat în Dana Pătraşcu

Dacă nu ai prins curcubeul


Înşiră-mă pe sârmă,
sau pe aţă, pe iarbă,
pe gânduri,
înşiră-mă… pe sfoară.
 .
Ai grijă, să nu fie ghimpată,
să se irosească,
aşa, ca mine,
înnodată sau cârpită
ca ziua de mâine,
de azi şi mai ales
ca lespedea de ieri.
 .
Înşiră-mă pe suma lacrimilor,
pe conturul nopţilor
care curg prin venele stelelor
argintând şoaptele noastre
într-un tărâm de vis.
.
Ai grijă să nu mă rătăcesc
printre stele incolore,
mi-aş pierde strălucirea,
mi-aş abandona rădăcinile
şi-aş porni spre cetatea intruşilor abandonaţi.
.
Înşiră-mă pe sârmă,
dacă nu ai prins curcubeul
deşiră-l pentru mine,
înşiră-mă pe acele nopţi
când vom trăi
la fel de fericiţi
sub oricare petec de cer,
la fel de împliniţi
sub orice fel de streaşină.
.
Înşiră-mă sub genele tale
şi adoarme-mă surâzând.
 .
Mă voi trezi ca
în fiecare dimineaţă
cu tine-n gând.
.