Sărut pe gene

nu mai curg, ca altă dată,
nici lumină nu mai dau
noaptea mi-este minunată
deși timpurile stau.

frunzele își spun cuvântul
alintându-se pe ram
de parcă adie vântul
cioplindu-le gram cu gram.

nu mai curg, țin ochii-n ceruri
și implor regina nopții
să-nflorească pân' n geruri
printre lacătele porții.

nu mai curg, precum izvorul
care-mi bântuia penița,
acum mi-ai potolit dorul
când mi-ai sărutat gurița.

acum dorul îmi îngheață
fiind numai o nălucă
ce m-a bântuit o viață...
dar de-acum poa' să se ducă...

de-acum liniștea cea sfântă
își face loc printre vene,
dorul n-o mai ia la trântă,
de-acum curgi - sărut pe gene - . 

Dor târziu

Aseară am realizat
că am uitat așa multe,
că viata m-a înghețat
un veac și jumătate,
că-mi pui pe suflet zâmbet
și alinări firești
și mă transformi în cântec
atunci când mă iubești.

Aseară încercam 
să pun geană pe geană,
însă nu izbuteam...
poate nu-s pământeană,
poate sunt doar un nor
rătăcit printre stele
plin de lacrimi și dor
și cu mii de probleme.

Poate sunt ambalaj
ce păstrează ascuns
dorul fără curaj
care-n versuri stă uns,
poate sunt doar o parte
de tăcere-n pustiu
atunci când ești departe
și-mi e dor, dor târziu...

de trei luni

de trei luni te port în mine, 
te ascult și te privesc,
știu că totul va fi bine,
că de-o viață te iubesc!

de trei luni, de când iubirea
a-nviat, după ani mulți,
gustăm iarăși fericirea
de-a zbura printre desculți.

de trei luni, după o viață
de dor, lacrimi și suspin,
numai într-o dimineață
totu-a devenit sublim.
 
de trei luni și mâna-mi scrie
ceea ce sufletu-mi simte,
viața noastră-i poezie...
La mulți ani, mulți înainte !

O simplă picătură

Nu sunt lacrima căzută
dintr-un ochi sau poate doi,
nici tăcerea absolută
dintr-un suflet rece - sloi.

Nu sunt versul prins în ace
dintr-o minte învățată,
nici ființa care zace
după ce a fost trădată.

Nu sunt raza de lumină
ce trece prin tot ce poate,
nici speranța cea divină
ce se naște peste noapte. 

Nu sunt șoapta cea pierdută
de-o inimă sfâșiată,
nici uitarea adormită
pe o pernă zdruncinată.

Nu sunt ploaia picurată
dintr-un soi de nor țâfnos,
nici femeie minunată
cu trup cald și luminos. 

Nu sunt eu când ești departe
din orice motiv minor,
sunt o filă dintr-o carte
strivită de-un aprig dor.

Nu sunt versul ce alină,
nici cel care te doboară,
sunt doar de iubire plină
iar tu ești a mea comoară.

Sunt o simplă picătură
ce-a-nghețat de dor cândva
în lumea plină de ură,
azi dansez în palma ta.

Sunt o lacrimă fierbinte
ce-a scris vers fără oprire,
te-a păstrat adânc în minte
chiar de nu ți-am dat de știre.

Sunt un strop plin de culoare
când în ochii tăi privesc,
mor, renasc și-ți sunt datoare
o viață să te iubesc!

e timpul să trăim

Când arzi de nerăbdare
să-ți strângi la piept iubirea, 
când lacrima mai are
loc doar cu fericirea,

Când rolul dimineții
e doar pentru-a zâmbi
ce-ai putea să ceri vieții?
O clipă... și-nc-o zi.

Când zorii-ți aduc darul
pe care l-ai râvnit,
s-a terminat coșmarul,
poți zâmbi fericit!

E timpul s-alung dorul
în lada cu-amintiri,
să ne începem zborul
acestei mari iubiri.