Sincer, nu credeam vreodată să ajung așa departe…
Le-am iubit pe Mădălina, pe Dalida, și-ntr-o carte
mi-am așternut cu curaj tot ce mi-am adus aminte,
iar în vers mi-am găsit leacul, purtată de cele sfinte.
Nu credeam că voi ajunge să trăiesc atâția ani,
Dumnezeu a fost cu mine, și-am pășit prin bolovani,
am zgârmat cu mâna goală și cu sufletul rănit
drumul vieții mele crude până când am izbutit.
Acum fiecare clipă ce-o trăiesc e doar a mea
nu-mi mai pasă de-ntuneric, am cu mine dragostea,
aprind câte-o lumânare din aceea parfumată
să-mi fie lumină-n viață cum nu mi-a fost niciodată.
Nu-mi mai pasă de furtună, știu că se va însenina,
sunt stăpână pe-a mea viață, orice mi s-ar întâmpla,
Dumnezeu îmi e aproape așa cum mi-a fost mereu
și-am să-l port în al meu suflet și la bine și la greu.
Îi mulțumesc zi și noapte pentru tot ce-mi dăruiește
și nu-I cer nici-o fărâmă din aceea ce sclipește.
Nu credeam, la tinerețe, să trăiesc așa de mult…
57 de ani, Doamne, și doar de Tine ascult.