Publicat în Dana Pătraşcu

După ce voi pleca


Am să cobor în zori să vă salut,
să pun pe Facebook câte-un strop de viață,
să nu realizați c-am dispărut
din lumea asta dis de dimineață.

Să nu fiți triști, nu vreau să-not în lacrimi,
am plâns în viața asta eu destul
și-am transformat în versuri mii de patimi
când sufletul de dor mi-a fost sătul.

"Să nu mă plângeți ca pe-o farfurie
din care fără plată v-ați hrănit",
spuneam cândva eu într-o poezie,
vreau să zâmbiți pentru că v-am iubit.

Am iubit viața, chiar cu disperare
și-am dăruit acestei lumi cinci vieți,
din harul meu v-am dăruit visare,
și nu m-am așteptat la epoleți.

În urma mea vreau să zâmbiți ca zorii
când se ridică Soarele pe cer
și risipește fără freamăt norii,
în timp ce Luna poartă al ei mister.

Mă voi întoarce-a doua zi să-mi puneți
și mie o ceșcuță de cafea,
dar de vă voi vedea că plângeți....
Să vă feriți atunci din calea mea!

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un comentariu