Publicat în Dana Pătraşcu

Liniștea brațelor tale


M-am schimbat...
conform lumii-n care viața
se trăiește azi, nu ieri
și nici mâine... fiindcă cerul
poate să se răzgândească,
nu-ți dau, nici n-ai ce să-mi ceri,
tac... să nu mă jefuiască
liniștea pierdută-n versuri,
liniștea-n brațele tale.

Am dormit...
un timp pe perna
care-mi oferea minuni
conform nopților albastre,
stelelor care-au căzut,
confirmând plățile-n umbra
veștedă a celor buni
și-am uitat de neuitarea
celor ce nu m-au văzut.

M-am schimbat...
să nu mai supăr
cu-adevărul meu vreun fals,
să nu mai fiu o copilă
ce se pierde-n pas de vals,
m-am schimbat de rochia firii,
de pantofii fără toc
și-am urcat în mine norii
oglindită-n echivoc.

Printre sfaturi necerute nimănui
mă tot strecor, să-nțeleg ce se petrece,
vreau să vii, să nu te chem,
nici nu vreau să-ți bat la ușă
liniștea să-ți înrobesc,
tac din zori și-n zori mi-e noapte
fiindcă totul pare rece
și nu-i lesne să rostesc,
dar vreau să te-aud cum spui...