Un curcubeu de om

Un munte de iubire și de viață,
poeme adunate în culori
ce nasc în fiecare dimineață
arome fragede de sărbători.

Împovărat de mii de curcubee,
o gară-n care să-ți încarci aripa,
să poți zbura spre căile lactee,
atelier ce prinde-n pânză clipa.

Din prag, doi ochi albaștri te invită
să-ți hrănești sufletul cu puritate,
să te aduni când pacea ți-e sfârșită
și rătăcești prin sfânta libertate.

Pastel

trăiește și zbori,
vorbește și taci,
mai rupe din nori,
din lanul de maci

mimează clădiri,
răpune culori
plângând trandafiri
pe roua din zori.

să-ți latre petale
la mal de trăiri,
să-ți cânte o vale
surâs să-i inspiri,

să-i pui galben fraged
pe ochii ei triști
să zboare-n lumina
în care exiști. 

să-i pui fir de roșu 
pe rochia căruntă,
albastru din cloșu
ce-n versuri se-ncruntă.

un hohot de viață
firav ca un prunc
pictând dimineață,
din strofe m-arunc.

mă doare că n-am 
atâta cuvânt
încât din balsam
să-ți scriu legământ.

îmi tremură pana 
pe coala de scris,
privindu-ți icoana
nimic n-am de zis.