Publicat în Dana Pătraşcu

Mormântul simetric


Îmi e lumea asta un hohot de plâns 
nu vreau să m-aducă, nu vreau să revin,
îmi e depărtarea ocean neajuns,
sărutul mă arde cu geana-i de chin.

Îmi e dor de moarte cum mi-este de tata
Pe care în sânge îl port, neștiut,
mă rupe groparul când smulge lopata
din sfânta țărână în care-am născut.

Îmi e lumea asta mormântul simetric
cu ploi de colivă și guri nehrănite,
mă zguduie noaptea cu-al ei întuneric
și groaza de mâine îmi umblă prin minte.

O șoaptă divină pe aripi m-apasă
e glasul pe care-l doream să-l visez,
mi-e bine închisă la tine în casă
chiar dacă tăcerea lupt s-o antrenez.

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un comentariu