Publicat în Dana Pătraşcu

Probabilitate

Publicat de de O_Picătură_de_Suflet 

eu nu scriu când cerul senin îmi zâmbește
și totul e cântec de îngeri șoptit,
eu scriu când din lacrimi poemul rostește
și negura vremii m-a adăpostit.

mă iartă că noaptea din mine emană
miros de otravă și gust de venin,
așa se întâmplă când moartea mă cheamă
să-i pun capăt vieții la care mă-nchin.

mă iartă că haina durerii mă strânge
și nu am de unde să mai dăruiesc
minciuni adunate din ochiul ce plânge
de-un veac și-o secundă, și nu izbutesc.

mă iartă că lumea aceasta mi-e vie,
deși moartea bate la ușă afon
că nu am putere să pun pe hârtie
un număr de carte sau de interfon.

de mâine, din mine se rupe un dor,
mi-l vei lua cu tine, probabil, la drum
n-am timp, printre lacrimi, nici măcar să mor,
mă iartă că totul în mine e scrum.

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un comentariu