De ziua ta, Mărite Doamne!

E ziua ta, Mărite Doamne, iar eu, o slugă cu-al tău har,
nu ți-am mai scris de multă vreme, azi m-am uitat în calendar
și-am luat o pană și-o hârtie să-ți împletesc scrisoare-n zori,
să-ți mulțumesc cum ți se cade că m-ai trecut printre ninsori.

E ziua ta, Mărite Doamne, ziua în care te-ai născut,
și în genunchi îmi cer iertare, smerit, că nu te-am cunoscut,
n-am reușit nici până azi opera-ntreagă să-ți citesc,
deși de când mă știu pe lume, în versul tău mă rătăcesc.

E ziua ta, Mărite Doamne, e ziua-n care strălucești
mai mult decât orice pe lume, în suflete ne dăinuiești.
Al tău Luceafăr ne conduce, oricât de greu ne-ar fi, Mărite,
tu ai știut c-avem o cruce și-un neam cu multe minți umbrite.

E ziua ta, Mărite Doamne, și-ți mulțumesc c-ai fost și ești,
că ne-ai lăsat atâtea diamante, că ne-ai iubit și ne iubești,
deși mulți dintre noi te-ngoapă de multă vreme-n debara,
îți scriu cu mâinile pe suflet: Să ne trăiești, Măria Ta!

Din vis

Mi-e dor de mine-așa de mult
încât adorm la răsărit
și mă trezesc să te ascult
visând șoptit.

mi-e dor de mine, muza mea
încât adun și-mi scot din minți
urmele vii de pe podea
sperând că simți.

mi-e dor de mine și de noi
încât mă sting și-apoi iau foc
mi-e dor să fim sub ploaie goi
din vis în joc. 

Aromă de vis

M-aș naște din stâncă în zori
să-ți cânt imn de piatră sub ape,
să-ți fiu nălucire-n culori
când noaptea de dor nu mă-ncape.

m-aș naște din veacuri trecute
să-ți fiu mângâiere pe veci,
cuvinte firesc nețesute
să-ți  beau luminând pe poteci.

m-aș scurge ca versul din noapte,
să-ți murmur poem neînceput,
când zorii se nasc printre coapte
arome de vis conceput.

mi-e vina atât de adâncă,
mi-e zborul atât de târziu,
mi-e teamă să fiu altă stâncă,
să-ți pun un hotar în pustiu.

Liniștea brațelor tale

M-am schimbat...
conform lumii-n care viața 
se trăiește azi, nu ieri
și nici mâine... fiindcă cerul 
poate să se răzgândească,
nu-ți dau, nici n-ai ce să-mi ceri,
tac... să nu mă jefuiască
liniștea pierdută-n versuri,
liniștea-n brațele tale.

Am dormit...
un timp pe perna 
care-mi oferea minuni
conform nopților albastre, 
stelelor care-au căzut,
confirmând plățile-n umbra 
veștedă a celor buni
și-am uitat de neuitarea
celor ce nu m-au văzut.

M-am schimbat...
să nu mai supăr 
cu-adevărul meu vreun fals,
să nu mai fiu o copilă 
ce se pierde-n pas de vals,
m-am schimbat de rochia firii,
de pantofii fără toc
și-am urcat în mine norii
oglindită-n echivoc. 

Printre sfaturi necerute nimănui 
mă tot strecor, să-nțeleg ce se petrece, 
vreau să vii, să nu te chem, 
nici nu vreau să-ți bat la ușă 
liniștea să-ți înrobesc, 
tac din zori și-n zori mi-e noapte
fiindcă totul pare rece
și nu-i lesne să rostesc,
dar vreau să te-aud cum spui...

Nedumerire

Privesc în tine ca într-o oglindă
și fiecare pas e pasul meu,
încerc să mă strecor, să nu mă prindă,
dar e mult prea târziu și-mi este greu.

Am încercat să lupt cu-nverșunare,
dar mă privești în ochi cu ochii mei,
ești un răspuns sau doar o întrebare
pe care-am adresat-o multor zei.

Nu-mi mai găsesc cuvintele pe rânduri
deși de-o viață le-am tot  așezat,
mă regăsesc rătăcind printre gânduri
uitând că ești pentru că te-am chemat.

E ca și cum aș demachia oglinda
cu un prosop pătat de puritate,
privesc în ea, împrospătez secunda
descoperind o viață după moarte.

Închid o ușă spartă-n veșnicie
și te primesc ca și când te aveam
negociat în timp, ca o simbrie
pe care numai eu o meritam. 

Erai aici de-atâta timp, dar ceața
era așa de deasă între noi,
încât acum descopăr dimineața
din picătura prinsă între ploi.

Bine-ai venit!

Ce mult te-am așteptat!
Nici nu-ți vine să crezi!
Și azi-noapte te-am visat,
Tu mă înviorezi!

Tu mă aduci la viață,
de-aceea te iubesc
chiar dacă dimineață
uneori mă topesc...

Ești marea mea iubire,
ești tot ce îmi doresc,
dansez de fericire
când te simt și trăiesc.

Chiar dacă uneori
ești mult prea insistentă,
eu te iubesc din zori,
iubirea mea potentă!

Când mă îmbraci în tine
și mă săruți la ceafă,
îmi e așa de bine!!!!
Ți-aș da mai mult de-o leafă.

Cu tine merg la mare
fără prea multe pânze,
ești anotimpul care
mă-mbraci în patru frunze.