Publicat în Dana Pătraşcu

Muzei mele

Publicat de de O_Picătură_de_Suflet 








Îmi spui pentru a mia oară 
că ne-am născut ca să răzbim, 
pe noi nimic nu ne doboară 
atâta vreme cât iubim?

Că nu există nu se poate, 
că nu e loc și timp de stat, 
că vin și zorii peste noapte 
chiar dacă nu i-am descifrat?

Îmi spui din nou că suntem unul 
și încă suntem amândoi, 
că regele a-nvins nebunul 
care se pierdea între noi? 

Că nu există loc sub soare 
în care să nu-ți amintești 
că-ți sunt cu un sărut datoare 
și-n tine-ai să mă răstignești?

Îmi spui că iei cu tine vina 
de a-mi dărui doar un cuvânt,
eu să îi caut rădăcina  
să îl transform în tot ce sunt?








		
	
			

			
				


	


	

			


	

		

			Autor:
			
		


		

			De-atâtea ori m-am simţit o nălucă
Înveşmântată-n arşiţă şi ger
Încât, din suflet, lacrima-mi usucă,
Doar versul care pot să-l mai ofer.

De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul
Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă
Încât, acum, când dăruiesc cuvântul
Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.			
		

	




	

			





	





	





	

		

			

	

		
Lasă un comentariu