lipsesc

ascund iar lacrimile la rever
şi fac un pas cât toată vâlvătaia,
un singur nor pe viaţă îţi mai cer
şi-apoi mă sting împăturindu-mi foaia.

triumfător mi se aşterne drumul,
dar fără tine totu-i un mister,
sărutul tău mi-ar inspira parfumul
şi mi-ar aprinde stelele pe cer.

ascund în dorul neştirbit de vreme
lacrimi însângerate de iubire,
îmi desemnez cu patimă probleme
cu gust apatic de închipuire.

monotonia mă îngenunchează
la capătul peronului, găsesc
un şantier pe care se lucrează
non-stop, doar eu, doar eu lipsesc.

frământări de mormânt

 

 dintr-un colţ te privesc
să-nţeleg ce-am pierdut,
colţul gurii strivesc
într-un alt început.

 

am puterea să-ţi fiu
peste timp pământiu
alinări în pustiu
un curând de târziu

 

eu voi fi peste zi
cer deschis în abis
dezlegând ce-a fost scris
înflorind voi zâmbi

 

dar am fost adăpost
şi surâs de copil
curios şi febril,
când m-ai luat ieri la rost.

 

am nevoie să-mi dai
aripi reci de mormânt
de la colţ să-mi predai
frământări de cuvânt.

 

 

 

floare albă de nea

 

 

 

 

floare albă de nea
să te-adun de-aş putea
în tăceri de mormânt
să-mi arăţi cine sunt.

să te cern dintr-un nor
peste timp călător
lunecând abisal
cu un alb infernal.

floare albă de nea
spulberând dragostea
unui viscol să-mi pui
dig de foc dorului.

să zideşti în pereţi
drum şoptit de nămeţi
cu aromă de stea
floare albă de nea…

 

să mă sting, să adun

ghiocei de sub tun

şi din patima mea

să mă smulgi, de-ai putea.

 

 

Asigurare

Dacă voi afla secretul
care domneşte sub geană,
visând ca analfabetul
stelele care-l reclamă
fiindcă le-au atins chitara,
imnul mângâierii tale
aşteptând zorii şi seara,
ar curge timid la vale.

.

Pun virgula între zile,
punctele în caravană
pornesc să îngroape file
să pună sare pe rană.
Ard, dar înlătur cortina
şi păşesc în consecinţă
citind strofa cu retina
ascunsă-n a mea fiinţă.

.

Despic cerul să se ştie
că de ploaie mă usuc,
pândesc zborul pe hârtie
oprind zorii ce se duc.
Nopţi jucate la ruletă
le aduc la suprafaţă,
virgula din eprubetă
mă asigură pe viaţă.

Adun

Din visteria nopţilor trecute,
un alt suspin astăzi am îngropat.
Mă-ntorc de la priveghi de frunze mute…
Dumnezeu să te ierte, de păcat!

.

Nu toată lumea ştie să consume
din aerul în ploaie expirat,

mă-ntorc de la priveghi păşind prin lume…
Dumnezeu să te ierte, de păcat!

.

În visteria nopţilor voi pune
de mâine, versuri fără de corset,
să înmulţească vremurile bune
cu lacrimi scoase de la amanet.

*