Publicat în Dana Pătraşcu

lipsesc


ascund iar lacrimile la rever
şi fac un pas cât toată vâlvătaia,
un singur nor pe viaţă îţi mai cer
şi-apoi mă sting împăturindu-mi foaia.

triumfător mi se aşterne drumul,
dar fără tine totu-i un mister,
sărutul tău mi-ar inspira parfumul
şi mi-ar aprinde stelele pe cer.

ascund în dorul neştirbit de vreme
lacrimi însângerate de iubire,
îmi desemnez cu patimă probleme
cu gust apatic de închipuire.

monotonia mă îngenunchează
la capătul peronului, găsesc
un şantier pe care se lucrează
non-stop, doar eu, doar eu lipsesc.

Anunțuri

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s