Bun venit!


Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.


Ai sosit în miez de iarnă
Ca un brad împodobit,
Cerul a-nceput să cearnă
Rostindu-ți bine-ai venit.

Vraja a-nceput să curgă
Dintr-un cer ascuns sub nori,
Ochii tăi să mă parcurgă
Ca pe un buchet de flori.

Ai sosit ca o meteahnă
Peste care nu pot trece,
Să-mi aduci dulce odihnă
Într-o iarnă mult prea rece.

Să-mi împodobeşti suspinul
Cu sărutul tău divin,
Să-mi îndepărtezi pelinul,
Peste stele să plutim.

Mi-ai adus sfântă iubire,
Darul cel mai minunat,
Nu-i nevoie de safire,
Stelele ne-au cununat.

Reclame

Revenire


Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

 

 

Stelele n-au mai căzut,
Voiau doar să mă acuze
Că-n clipa când te-am văzut
Țipătu-a înghețat pe buze.

Un trup beat de fericire
Eram, ceru-a împietrit
Sau tremura de uimire,
Nu știu însă, s-a sfârșit.

Numai cu o îmbrățișare
Dorul tău s-a spulberat,
Am învins, nu mă mai doare
Nimic cu adevărat.

Am învins noaptea cea vidă,
Am învins zloată și frig,
Zburând spre ziua toridă
Dragostea pot să mi-o strig.

De-acum lacrima se zvântă,
Suspinul se-ndepărtează,
Totu-n jurul nostru cântă,
Sufletele ne vibrează.

 

Destin


Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.


Când Dumnezeu a clădit lumea
Dintr-o bucată de pământ,
Cred că a început-o lunea
Sau poate e doar al meu gând.

Când Dumnezeu a făcut omul,
Cu ale lui puteri imense,
I-a așezat ca umbră pomul,
Nu vreun costum cu multe pense.

Când Dumnezeu a iscat apa
Cu limpezimea ei majoră,
Nopților albe le-a închis pleoapa
Cu stelele din oră-n oră.

Când Dumnezeu a sculptat mărul,
Rotund ca sânul de femeie,
A pus în el tot adevărul,
Sau poate-i doar a mea idee.

Când Dumnezeu mi-a scos în cale
Ochii tăi ca două smaralde,
Sub picături torențiale,
Inima-n dor a vrut să-mi scalde.

Când Dumnezeu mi-a dat iubirea,
Averea mea neprețuită,
În suflet mi-ai picurat mierea
Cu credința indefinită.

Când Dumnezeu îmi poruncește
Neîncetat să te iubesc
Şi mărul vieţii-mi îndulcește,
Nu pot să mă împotrivesc.

Evadare din vis


Din braţe visul m-a scăpat
În clipa când am auzit
Cum ceaţa, zorii i-au crăpat
Şi firul ierbii-a umezit.

Mi-am ridicat ochii spre cer,
Rugându-mă la o zi nouă,
Cearceaful, vechiul grănicer,
L-am ambalat, afară plouă.

Privesc prin pânza ploii, deasă,
Căutând soarele absent,
O linişte dulce m-apasă,
Din nou ai fost, în vis, prezent.

Mă-mbrac în liniştea smerită,
Aceeaşi haină, ca şi ieri,
Să par o piatră nelovită
De ploile din primăveri.

Îmi trec prin plete mângâierea
Ce ţi-aş fi oferit-o-n dar
Şi sorb o gură din tăcerea
Ascunsă bine-n calendar.

Mă urc pe tocuri zgomotoase
Şi reiau drum abandonat,
Sub braţ, cu amintiri frumoase,
Păşesc sub cerul înnorat.

Cobor o scară, urc o treaptă,
Prin labirint mă rătăcesc
Căutând calea cât mai dreaptă
Cu-n fir de ploaie mă hrănesc.

Priviri de ceară mă topesc
Îmbălsămate-n solzi de gheaţă,
Ades de ziduri mă lovesc
Dar, tot înaintez în viaţă.

Îngurgitez cu greu o ştire
O alta mă disperă clar,
Un fapt divers ar vrea să mire
Trăindu-şi viaţa în ziar.

Răstorn iubirea-n doze apte
La rădăcină de stejar
Ocrotind aripi mici, necoapte,
De-o lume plină de coşmar.

Un bob din podul palmei mele
Ce s-a prelins de pe obraz
Visează printre rămurele
Să înmugurească în necaz.

Sudoarea îmi sărută fruntea
Şi pasu-mi se încetineşte
Când caut către toamnă, puntea,
Chiciura mă încărunţeşte.

Mă-ntorc în cuibul meu de-o viaţă
Cu graba unui titirez
Să-mi iau o clipă de vacanţă
Şi stresul să îl demolez.

M-aşez la o cafea fierbinte
Cu gustul binefăcător,
Tu stai comod în a mea minte,
Eu scriu, din nou, de al tău dor.

Un roi de stele mă-nconjoară
Şi ceru-mi pare sidefiu
Deşi, de mult nu mai e vară,
Visez, şi eu, într-un târziu.

Tablou mirific mă inundă,
Pe pagină se instalează,
Cupa refuză să ascundă
Stropii care mă întristează.

Din taina sufletului ţes
Câte o pagină vibrând,
Să pot renaşte fără stres,
Îţi sărut amintirea-n gând.

Implor chiar luna să se spele
De gheaţa aşternută-n ierni,
Pe lacrima inimii mele
Iubirea, să poti s-o discerni.

Mă redresez sub ploi avide
Sorbind seninul strecurat,
Zâmbesc, de viaţa va decide
Că unic vis, mi-a fost furat.

Firave flăcări se dezmiardă
Pe trupul răstignit de dor,
Inima nu vrea să te piardă
Din culmea albă-a norilor.

Luna pe creştet mă apasă,
Genele-mi cad într-un nou vis,
E cald în suflet, cald în casă
Şi multe mai aveam de zis.

La pieptul tău




Nu te-ntrista, nu m-am schimbat,
Sunt sufletul ce te-a iubit
Şi care mult te-a asteptat,
Topită în dor neştirbit.

Timpul nu a reuşit să spele,
Cu lacrimile lui fierbinţi
Şi nici cu razele de stele,
Iubirea, cu care m-alinţi.

Nu-ţi face griji, nu m-am schimbat,
Sunt tot aşa cum tu mă ştii,
Deşi, un veac am aşteptat,
De amintiri nu pot fugi.

Şi dacă te-ai întors acum,
La pieptul meu să te încălzesc,
Tu pentru mine eşti oricum
Omul pe care îl iubesc.

Nu contează unde ai fost,
Nu-mi povesti, n-am întrebat,
La pieptul tău am adăpost,
Iubeşte-mă, cum am visat!

Valuri de iubire



Am spălat în stropi de rouă
Umbrele nopţii trecute
Cu palmele amândouă,
Am iertat stele căzute
În prăpastia uitării,
Dintr-un cer înlăcrimat
Şi-am lăsat îngerul mării,
În iubire costumat
Să mă poarte peste clipe
Cu aripa lui suavă,
Liniştea să se-nfiripe
Devenind iubirii, sclavă.

Mi-am impus în geana nopţii
Să deschid braţul rănit,
Să-i rostesc adio, morţii,
Iubind fără de sfârşit.
Fir de vis să fac din soartă
Împletind clipe sublime,
Alungând noaptea din poartă,
Să-ţi dau viaţa-n întregime.
Peste culmile alpine
Să zburăm din zori în zori
Până-n veacul care vine,
Rătăciţi în lan în flori.

Surioare de luceferi
Şi fraţi de stele polare,
Păşind alături de greieri,
Să ne cânte la chitare.
Triluri tandre de iubire
Sufletul să ne-ncălzească
Pentru-a noastră mântuire
Şi pace dumnezeiască.
În cer îngerii să zburde
Pe pestriţul curcubeu,
Încredere să ne-acorde
Ca să ne iubim mereu.

Navigând în barca vieţii
Pe oceane de iubire
Să-necăm umbra tristeţii
În noian de fericire.
Iar, de leneşe meduze
Vor acosta lângă maluri,
Printre clipele confuze,
Îţi voi da iubire-n valuri.
Să pecetluim prin vreme
Cerul cu raze de soare,
Să uităm a ne mai teme
De doruri mistuitoare.

Clarificări


Îmi place glasul să-ţi ascult,
În ochii tăi să m-adâncesc,
Eu m-am rugat atât de mult
Pe-alei de vis să te-ntâlnesc
Dar, n-ai să afli niciodată
Din ce îmi împletesc surâsul,
Îl pictez pentru lumea toată
Dar, fără tine, am opusul.

Noaptea n-ar mai îndrăzni
Să mă ferească de lumină
Dac-a ta voce m-ar hrăni
Cu şoapte dulci în prag de cină.
Într-un izvor de diamante
M-ar scălda luna cea tăcută,
Dac-aş sorbi două cuvinte
Din vocea-ţi arhicunoscută.

Luna nu ar mai secera
Seară de seară-n lan stele
De m-aş hrăni cu vocea ta
Doar un minut, în clipe grele.
Ar străluci precum un soare,
Suspinul lumii să-l topească,
Să rămână pe veci datoare,
Cu dragoste să se hrănească.

Am să-ţi aştept glasul pe seară
Cu-o şoaptă să mă încălzesc,
Şi-n zori, când stelele coboară,
Viaţa mea să îţi dăruiesc.
De dragul tău să mă transform
Într-un ocean de fericire,
Pămânul să-mbrac uniform
Cu dragoste şi cu safire.